Ajutor guvernamental de urgenţă pentru 253 de familii sau persoane singure

guvern

Guvernul a aprobat alocarea sumei de 737.000 de lei, ca ajutor guvernamental de urgenţă, pentru sprijinirea a 253 de familii sau persoane singure. Măsura a fost adoptată la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Din suma totală, 605.000 lei vor fi alocaţi pentru sprijinirea a 195 de familii sau persoane singure din 28 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 14 familii sau persoane singure au fost afectate de inundaţii produse în judeţul Neamţ, 11 familii sau persoane singure se află în situaţii de necesitate ca urmare a unor incendii, iar 170 de familii sau persoane singure se confruntă cu situaţii deosebite, cauzate de starea gravă de sănătate sau de alte cauze care pot duce la excluziune socială,” se arată într-un comunicat de presă .

Cea de a doua parte a ajutorului, în valoare de 132.000 lei, este alocată „pentru sprijinirea a 58 de familii sau persoane singure din municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, aflate în continuare în situaţii deosebite ca urmare a încetării furnizării energiei termice în regim centralizat, luna mai 2014 fiind ultima în care s-a furnizat apă caldă„, potrivit aceleiaşi surse.