Potrivit informaţiilor date publicităţii de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), execuţia bugetului asigurărilor pentru şomaj, la data de 31 decembrie 2012, a înregistrat un excedent de 155,78 milioane lei.
”Veniturile totale ale bugetului asigurărilor pentru şomaj erau, la sfârşitul anului trecut, de circa 1,892 miliarde lei, în timp ce suma cheltuielilor a fost de aproximativ 1,736 miliarde lei. Excedentul de 155.780.181 lei a provenit din necheltuirea în totalitate a sumelor colectate la Fondul de garantare a creanţelor salariale. De altfel, cred că mereu a existat un excedent. Societăţile au depus, dar banii nu s-au cheltuit în totalitate”, a precizat directorul financiar-administrativ al Ministerului Muncii, Lucia Vasiloiu.
Fondul se constituie în baza contribuţiei de 0,25% din totalul salariilor brute lunare ale angajaţilor unei firme, plătită de către angajator, sumele fiind gestionate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Din fondul de garantare a creanţelor salariale se asigură, în cazul firmelor aflate în insolvenţă, între altele, plata salariilor restante, precum şi a compensaţiilor băneşti datorate de angajatori salariaţilor pentru concediul de odihnă neefectuat. Conform legii, suma totală a creanţelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depăşi cuantumul a trei salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat.
În veniturile totale ale bugetului asigurărilor de şomaj, cea mai mare pondere (71,2%) au avut-o contribuţiile de asigurări, în sumă de de aproximativ 1,348 miliarde lei.