Majorarea capitalului social al „CFR Călători” cu 400 milioane lei

CFR-Calatori-400x254

Ministerul Transporturilor va majora capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” cu 400 milioane lei. Potrivit notei de fundamentare a proiectului de rectificare bugetară publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, această sumă urmeză să fie destinată plăţii tarifului de utilizare a infrastructurii către Compania Naţională de Căi Ferate.

Banii primiţi vor fi utilizaţi pentru achitarea obligaţiilor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj precum şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, inclusiv pentru achitarea obligaţiilor restante ale filialelor proprii care înregistrează restanţe la aceste bugete.

CFR SA va achita şi suma de 92,295 milioane lei către societatea E.ON Gaz Distribuţie, ca urmare a preluării prin contract de cesiune de creanţă de către E.ON Gaz Distribuţie – S.A a creanţei asupra Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA de la E.ON Energie România.

Conform bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2013, aprobat în iulie de guvern, SNTFC CFR Călători SA are venituri totale estimate uşor peste două miliarde lei în acest an şi cheltuielile totale de 2,4 miliarde lei, cu o pierdere de 400 de milioane lei, nivelul sumei cu care va fi suplimentat capitalul social la rectificare.


Publicat

în

,

de către