Având în vedere starea de fapt obiectivă, determinată de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale şi internaţionale privind răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2, pentru continuarea misiunilor specifice fiecărei instituţii se impune luarea de măsuri pentru asigurarea la acelaşi nivel a resurselor umane implicate.
Personalul angajat fără concurs potrivit prevederilor art. 6 şi 16 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României ori, după caz, ale art. 9 şi 25 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, în instituţiile din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, din Ministerul Sănătăţii şi unităţile subordonate, din unităţile sanitare şi din serviciile de asistenţă socială, poate fi menţinut în activitate peste termenul pentru care a fost încadrat, pentru o durată corespunzătoare celei prevăzute la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.