Programul „Tomate” are 2.003 beneficiari iar până în momentul de faţă au fost plătiţi peste 27 milioane de lei!

Suma totală aprobată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru decontarea cheltuielilor din programul de susţinere a tomatelor cultivate în spaţii protejate se ridică la aproape 40 de milioane de lei, din care au fost plătiţi puţin peste 27 de milioane de lei pentru 2.003 beneficiari.

Într-un comunicat se arată: „La această dată, suma aprobată de către MADR cu această destinaţie este 39.985.832,40 lei, din care au fost plătiţi 27.003.244 lei unui număr de 2003 beneficiari ai programului de susţinere a tomatelor cultivate în spaţii protejate. Suma de 768.439,80 lei a fost deschisă la plată în data de 19 iunie a.c., urmând a intra în conturile Direcţiilor Agricole astăzi, 22 iunie, iar valoarea de 12.214.148,40 lei reprezintă sumele solicitate de către Direcţiile Agricole judeţene către MADR şi se află în curs de procesare pentru a fi plătite către beneficiari. MADR continuă să primească cereri de la Direcţiile Agricole, urmând a fi parcurse procedurile necesare în vederea efectuării plăţilor către beneficiari”.

Numărul total al celor care s-au înscris în acest program este de 7.337 beneficiari din toate judeţele ţării, cei mai mulţi înscrişi fiind din judeţele Olt, Giurgiu, Galaţi, Dolj, Buzău, Teleorman.