Randamentele la care se împrumută statul român, în scădere semnificativă

download (27)Conform unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), randamentele la care se împrumută România sunt în scădere semnificativă, chiar şi după rezultatul referendumului din Marea Britanie, iar cererea în cadrul licitaţiilor la titlurile de stat este destul de mare.

Prin urmare, randamentele titlurilor de stat emise pe piaţa internă sunt în prezent de aproximativ 0,5 – 0,7% pe termen scurt (6 luni şi 1 an) şi de 2,4 – 3,2% pe termen lung (5 şi 10 ani). De asemenea, datoria publică a României potrivit metodologiei UE s-a aflat la un nivel sustenabil de 38,5% din PIB, cu mult sub plafonul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht.

Conform MFP, este esenţial de menţionat că necesarul anual de finanţare în perioada 2012-2015, care constituie nivelul deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice, a avut o evoluţie în descreştere.

Totodată, creşterea anuală a datoriei publice se datorează atât datoriei contractate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice, cât şi începând cu 2010 pentru crearea şi consolidarea rezervei financiare (buffer-ului) în valută la dispoziţia Trezoreriei Statului, care reprezintă o măsură de siguranţă împotriva eventualelor şocuri externe.


Publicat

în

,

de către