Potrivit declaraţiilor comisarului european pentru Politică Regională, Corina Creţu, până în prezent, România are o rată de absorbţie de 0% a fondurilor europene din exerciţiul bugetar 2014-2020.
„Pentru perioada 2014-2020, aşa cum am spus în repetate rânduri, mă îngrijorează startul lent în implementarea proiectelor. Până în momentul de faţă, România are o rată de absorbţie de 0% a fondurilor europene din exerciţiul bugetar 2014-2020, însă ştiu că autorităţile din România depun eforturi susţinute în acest sens, iar, în ceea ce ne priveşte, Comisia Europeană a fost şi va rămâne un sprijin pentru România, aşa cum o facem de altfel, pentru toate celelalte state membre când întâmpină dificultăţi’, a spus afirmă Corina Creţu.
Totodată, potrivit comisarului european, politica regională beneficiază de cea mai mare parte din bugetul UE pentru perioada 2014-2020 (351,8 miliarde de euro), fiind principalul instrument de investiţii al Uniunii.
De asemenea, Corina Creţu a mai declarat că, în actuala perioadă de programare, mai mult de 100 de miliarde de euro sunt alocate dezvoltării urbane prin Fondurile structurale şi de investiţii europene.