România va pierde miliarde de euro dacă nu va creşte investiţia în educaţie

scoala

În urma unui studiu efectuat de UNICEF România va pierde între 12 şi 17 miliarde de euro în perioada 2015-2025 dacă menţine investiţia în educaţie la nivelul actual, iar o majorare a bugetului educaţiei cu 6% din PIB ar însemna creştere economică de până la 2,95%, faţă de 2%, cât se estimează în prezent.

Studiul „Costul investiţiei insuficiente în educaţie în România”, lansat de UNICEF, arată că majorarea investiţiei în educaţia copiilor de vârste mici poate aduce beneficii celor ce nu îşi permit să urmeze o facultate şi, în timp, va determina creşterea numărului de persoane dezavantajate care obţin o diplomă universitară.

Din studiul făcut cu experţi străini rezultă că un an în plus de şcoală creşte veniturile cu 8-9 la sută, reduce riscul de a deveni şomer cu opt la sută şi cel de apariţie a unor probleme grave de sănătate, cu 8,2 la sută. Absolvenţii de învăţământ secundar superior câştigă cu 25-31 la sută mai mult decât cei care au terminat ciclul primar şi cel gimnazial. Câştigurile obţinute de persoanele care termină o facultate le depăşesc cu aproape 67 la sută pe cele ale elevilor care renunţă la şcoală după învăţământul secundar superior.

Experţii au constatat că dacă numărul absolvenţilor de facultate ar creşte de la 13,6 la sută la 19 la sută în 2025, acest lucru s-ar reflecta şi în PIB, care ar fi mai mare cu aproximativ 3,6 la sută. Mai mult, chiar şi o uşoară creştere a numărului absolvenţilor de învăţământ secundar (de doar 1,7 la sută până în 2025) ar genera o creştere de 0,52 la sută a PIB.

Dacă s-ar mări treptat cheltuielile cu educaţia până la şase la sută din PIB, creşterea economică ar putea atinge un nivel de 2,7-2,95 la sută în perioada 2015-2025, în loc de doi la sută, potrivit cifrelor oficiale„, au mai arătat iniţiatorii studiului.

În cazul în care va continua să menţină nivelul actual de finanţare al educaţiei, România nu se va înregistra nicio creştere semnificativă a mediei anilor de şcoală.

Al doilea plan luat în calcul prevede investiţii suplimentare în educaţie. Experţii au constatat că, în cazul în care cheltuielile cu educaţia cresc treptat spre la 6 la sută din PIB până în 2025, media anilor de şcoală se măreşte cu un an.

Pe de altă parte, specialiştii atrag atenţia că nu este suficient să se cheltuie mai mulţi bani, fiind nevoie de „investiţii inteligente” şi de o analizare atentă a modului de alocare a fondurilor suplimentare diferitelor niveluri de învăţământ, pentru a obţine rezultate similare celor din Letonia şi Ungaria, de pildă.

Potrivit acestora, dezvoltarea capitalului uman poate aduce, de asemenea, numeroase beneficii, precum ameliorarea sănătăţii, scăderea criminalităţii şi a dependenţei de prestaţii sociale şi ar avea ca efect şi o mai mare productivitate, cea a României fiind una dintre cele mai mici din UE.


Publicat

în

de către