Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, toţi fermierii care au început proiecte pentru fonduri europene sau sunt în perioada de implementare vor primi banii conform sistemului actual. De asemenea, fermierii vor putea deconta sumele şi după 31 decembrie, chiar dacă cererea României de prelungire cu şase luni a PNDR 2007-2013 nu ar fi aprobată.
16 state membre ale Uniunii Europene au aprobat propunerea de prelungire cu şase luni a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, însă comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, a declarat că este nevoie şi de acceptul Consiliului European.
Daniel Constantin a declarat că printr-o eventuală prelungire cu şase luni a PNDR, România va mai putea atrage 400 de milioane de euro din fonduri europene. Totodată, el susţine că gradul de absorbţie a fondurilor din acest program este de 85% şi ar urca la 90%, dacă acest demers va fi aprobat.