Potrivit declaraţiilor ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, statul va acorda din 2014 un ajutor unic nerambursabil de 15.000 de euro pentru cei care vor să îşi dezvolte fermele şi să iasă din zona de subzistenţă şi semisubzistenţă.
“Vor exista măsuri mult mai eficiente decât Măsura 141 prin care acordăm cinci ani 1.500 de euro către gospodăriile ţărăneşti, măsură prin care nu facem altceva, din punctul meu de vedere, decât să prelungim agonia. Trebuie să-i ajutăm pe acei oameni să ajungă să aibă ferme de familie. Din acest motiv, chiar din acest an din fonduri europene, şi sper că va continua şi după 2014, am acordat un sprijin nerambursabil de 50.000 de euro pentru cei care vor să-şi dezvolte fermele de familie. Mai mult decât atât, există şi o facilitate pe care o putem acorda din 2014, un ajutor unic, 100% nerambursabil, de 15.000 de euro, pentru cei care vor să iasă din zona de fermieri mici, subzistenţă, semisubzistenţă, să se orienteze către piaţă, să producă pentru piaţă.”, a spus Daniel Constantin.
De asemenea, ministrul a mai adăugat că la nivel naţional, sunt 800.000 de fermieri care au între 1 şi 5 hectare de teren şi 11.000 de fermieri care primesc jumătate din fondurile pe care ţara le are la dispoziţie pentru că aceştia din urmă gestionează jumătate din suprafaţa agricolă a României.