De la 1 iulie factura pentru electricitate a consumatorului casnic poate scădea cu 10%

download (1)

Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, factura pentru electricitate a consumatorului final ar putea scădea cu 10% de la 1 iulie 2013.

Astfel ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a menţionat că consumatorul casnic poate spera la o scădere a preţului facturii pentru energia electrică.

Proiectul de Ordonanţă privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 va intra săptămâna viitoare în şedinţa de Guvern şi va intra în vigoare de la 1 iulie 2013.

De asemenea proiectul de act normativ, lansat în dezbatere publică de Ministerul Economiei, propune amânarea temporară începând cu 1 iulie 2013 a acordării unui număr de certificate verzi, de centrale electrice eoliene (un certificat verde), de centrale electrice solare (2 certificate verzi), corelat cu tendinţele constatate din prima analiză de monitorizare a schemei. Recuperarea certificatelor verzi se va face începând cu 1 ianuarie 2017 pentru centralele hidroelectrice şi solare, respectiv începând cu 1 ianuarie 2018 pentru centralele electrice eoliene.

Un alt aspect al proiectului prevede introducerea posibilităţii încheierii contractelor bilaterale între micii producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie care deţin grupuri/centrale electrice cu puteri instalate de cel mult 5 MW pe centrală şi furnizorii de energie electrică, pentru simplificarea procesului de comercializare a energiei electrice produse de această categorie de producători.


Publicat

în

de către