Serviciul Spațiul Privat Virtual va fi disponibil și pentru persoanele juridice din 1 iunie, iar de luni până marți la ora 12:00, acesta nu va funcționa, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Potrivit comuncicatului:”Din 1 iunie serviciul Spațiul Privat Virtual este disponibil atât pentru persoanele fizice, direct sau prin împuternicit cât și persoanelor juridice sau entităților fără personalitate juridică prin reprezentant legal, prin reprezentant desemnat sau prin împuternicit. În Monitorul Oficial al României nr. 368/17.05.2017 a fost publicat O.M.F.P. nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între MFP/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică. Acest act normativ intră în vigoare la 1 iunie 2017″.