Motorul economiei româneşti în 2012

imagesCel mai dinamic sector din economia românească, în anul 2012, a fost agricultura ecologică, fiind înregistrată o creştere cu 45% a suprafeţelor ajungând la 450.000 ha, la fel numărul producătorilor a crescut de trei ori atingând cifra de 26.000.
De asememnea s-a mărit şi numărul de animale, în special la ovine şi caprine, care au ajuns la un efectiv de 160.000 capete. România mai dispune de un efectiv de 85.000 capete de găini ouătoare şi 60.000 capete vaci de lapte. În ceea ce priveşte sectorul apicol, în anul 2012 au fost înregistrate un număr de 102.881 familii de albine. La nivelul anului 2011, erau certificate efective de 130.015 ovine şi caprine, 19.487 vaci de lapte şi 58.203 găini ouătoare.
70-80% din totalul producţiei  ecologice merge la export. Numărul operatorilor – producători, procesatori şi comercianţi, importatori şi exportatori – înregistraţi în sistemul de agricultură ecologică la Ministerul Agriculturii în 2012 se ridica la 26.736.
În ce priveşte suprafaţa exploataţiilor în agricultura ecologică (producţie vegetală), aceasta variază de la circa 100 mp, pentru cultivarea legumelor în solarii, până la aproximativ 2.000 ha pentru cultivarea culturilor de câmp, media pe exploataţie fiind de 20 – 22 ha în 2011.


Publicat

în

de către