Poprirea electronică reprezintă sistemul de comunicare a actelor de executare către instituțiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță şi este funcțională din data de 23.06.2017.
Prin intermediul acestui sistem este asigurată o comunicare rapidă și eficientă a actelor de executare si sunt înlăturate deficiențele legate de întârzierea ridicării măsurii popririi conturilor bancare în cazul stingerii obligațiilor fiscale, astfel încât activitatea contribuabililor să fie cât mai puțin afectată.
Obiectivele implementarii acestui sistem sunt:
a) scurtarea duratei de comunicare a actelor de executare, inclusiv cele emise ca urmare a încetării măsurilor de executare silită;
b) reducerea costurilor de comunicare/operare pentru părţile implicate – A.N.A.F. şi instituţiile de credit;
c) ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire în timp real.
Poprirea electronică are în vedere debirocratizarea şi simplificarea procedurilor administrative, precum şi modernizarea şi eficientizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Acest sistem asigură comunicarea actelor de executare emise de către organele fiscale centrale către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, respectiv a adreselor de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești și a deciziilor de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităților bănești.