În Monitorul Oficial nr. 389 din 27 mai 2014, a fost publicat Ordinul A.N.A.F. nr. 1292/2014 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 106 „Declaraţie informativă privind dividendele cuvenite acţionarilor”.
Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001, declaraţia aprobată prin actul normativ menţionat se completează şi se depune de către societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care statul este acţionar unic, majoritar sau deţine controlul, în cazul în care pentru anul de raportare au fost repartizate dividende acţionarilor.
Anual, până la data de 25 a lunii următoare aprobării repartiţiei profitului, această declaraţie se depune la organul fiscal competent pentru administrarea operatorilor economici.
Formularul 106 se completează cu ajutorul programului de asistenţă şi se depune în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat şi ştampilat, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.