Ministerul Fondurilor Europene (MFE) va fi autoritatea de management pentru cea mai mare parte a banilor ce vor fi gestionaţi în perioada exerciţiului financiar multianual 2014-2020.
Dispare Programul Operaţional Sectorial (PO) Mediu – căruia îi fuseseră alocate, în programarea 2007-2013, 4,5 mld. euro – care va fi doar Organism Intermediar (OI) în cadrul unei megastructuri numită “Infrastructura mare”.
Noua structura de gestionare a fondurilor respectă schema de organizare a Guvernului (miniştrii fara portofoliu gestioneaza doar organisme intermediare). În cadrul Cabinetului de la Bucureşti, toţi miniştrii sunt egali, dar unii sunt mai influenţi şi mai egali decât alţii, pentru că, fie gestionează ministere grele, fie au mai mulţi bani alocaţi. Dacă, până anul trecut, Ministerul Fondurilor Europene (fost minister al afacerilor europene) avea un rol decorativ, din 2014 va fi vioara întâi a Guvernului în ce priveşte fondurile nerambursabile (care, oricât de importante par nu reprezintă nici 2% din PIB): va fi autoritate de management pentru patru din cele şase programe operaţionale sectoriale (ministru Eugen Teodorovici), în vreme ce, pentru celelalte două, autoritatea de management va fi Ministerul Dezvoltării (ministru Liviu Dragnea).
Centralizarea gestionării fondurilor este evidentă, dar explicabilă: “descentralizarea” lor între 2007 – 2013 este un eşec (13% absorbţie în prezent).