Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri va lansa în data de 16 august 2016 Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare – START şi Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri. Acestea fac parte din seria celor zece programe pe care ministerul le implementează anul acesta.
„Previzionăm că procentul absorbţiei pentru cele două programe va fi mai mare în acest an deoarece vom lucra cu posibilitatea de a face plăţi în anul 2017. Noutatea este perioada pe care antreprenorii o au la dispoziţie pentru a face investiţia, adică 60 de zile, faţă de 30 de zile cât era reglementat anul trecut. Totodată, implementând cu instituţie de credit, plăţile se pot face şi în prima parte a anului 2017 pentru angajamentele semnate în anul 2016. Perioada este semnificativ mai mare decât în alţi ani şi prevede chiar şi posibilitatea unei prelungiri în situaţii deosebite, de exemplu pentru întârzieri excepţionale„, a declarat Claudiu Vrinceanu, secretar de stat în cadrul MECRMA.
Bugetul alocat Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare – START pentru acest an este de 17.000.000 lei, iar prin implementarea acestuia, în anul 2016, estimăm că vor primi ajutor de minimis un număr minim de 141 beneficiari.
Bugetul alocat Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri pentru acest an este de 22.700.000 lei iar prin implementarea acestuia, în anul 2016, estimăm că vor primi ajutor de minimis un număr minim de 501 beneficiari.
Obiectivul principal al celor două Programe îl constituie stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale întreprinzătorilor în scopul implicării acestora în structuri economice private.