Noile norme de aplicare a Legii privind finanţarea partidelor politice au fost aprobate

rateNoile norme de aplicare a Legii privind finanţarea partidelor politice aprobate de Guvern, prevăd faptul că donaţiile care depăşesc 10 salarii de bază minime brute pe ţară se vor efectua numai prin conturi bancare.

Asigurarea transparenţei şi a unui control mai riguros al aplicării legislaţiei privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, reprezintă scopul principal al acestor norme, şi care reglementează aspecte referitoare la modalităţile şi formatul de înregistrare, evidenţă şi publicitate a donaţiilor, cotizaţiilor, împrumuturilor şi veniturilor proprii, precum şi a cheltuielilor partidelor politice.

Astfel toate sursele de venit ale partidelor politice sunt înregistrate şi evidenţiate în documente contabile ale partidelor politice. De asemenea noile norme includ menţiunile obligatorii înscrise în chitanţele, foile de vărsământ şi ordinele de plată ale sumelor care constituie venituri ale partidelor politice pentru a permite identificarea persoanei care a generat venitul respectiv, procedura de urmat în cazul încasării fiecărei surse de venit prin cont bancar sau numerar, precum şi modalităţile şi formele de asigurare a publicităţii veniturilor. La acceptarea donaţiilor, indiferent de modul şi de forma în care au fost făcute, partidele politice sunt obligate să verifice şi să înregistreze identitatea donatorilor.


Publicat

în

de către