A fost aprobat tichetul social pentru copiii din familiile defavorizate

copiii
În şedinţa din 29 septembrie Comisiile pentru muncă şi administraţie din Camera Deputaţilor au prezentat raport pozitiv în ceea ce priveşte proiectul de lege privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familiile defavorizate.

Proiectul legislativ prevede ca, începând cu 1 ianuarie 2016, 111.000 de copii din familiile defavorizate, cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, să primească un tichet social, în valoare de 50 de lei pe lună, pentru a putea merge la grădiniţă.

Acest tichet social se dă sub forma unui voucher care nu va putea fi transformat în bani. Cu el se vor putea cumpăra alimente, hăinuţe, jucării sau rechizite pentru aceşti copii care provin din familiile defavorizate. Tichetul are valoarea de 50 de lei pe lună. Vor primi copiii din familiile defavorizate al căror venit pe membru de familie nu depăşeşte de două ori venitul minim garantat„, a explicat ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Rovana Plumb.

Acordarea acestui tichet social se va face în funcţie de prezenţa fiecărui copil la grădiniţă, iar absenţele motivate pot fi făcute numai pe o perioadă de 50% din timpul lunii în care aceştia merg la grădiniţă„, a adăugat Rovana Plumb.


Publicat

în

,

de către