De la 1 ianuarie 2017, salariul minim pe economie ar putea creşte la 1.450 lei pe lună

Topul-bancilor-din-Romania-cu-cel-mai-mare-venit-din-comisioaneDe la data de 1 ianuarie 2017, salariul minim pe economie s-ar putea majora la 1.450 lei pe lună sau chiar peste acest nivel. Executivul a început negocierile cu sindicatele şi patronatele şi îşi propune să iasă cu un proiect de lege pe această temă până cel târziu pe 20 octombrie 2016.

Astfel, în mod oficial sunt 1,13 milioane de români plătiţi cu salariul minim. Totuşi, datele evaluative ale sindicatelor arată că numai în sistemul bugetar numărul celor plătiţi cu sume ce se învârt în jurul salariului minim ajunge la circa 400.000 de angajaţi, iar la nivel naţional sunt circa 2,3 milioane de persoane care în mod real încasează salariul minim sau chiar mai puţin.

În luna mai 2016, salariul minim a urcat de la 1.050 lei brut, la 1.250 lei. Creşterea a fost criticată de Fondul Monetar Internaţional (FMI) care a considerat inacceptabilă majorarea la 1.450 lei, suma propusă de sindicate.


de către