Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, a iniţiat un proiect de ordin comun care stabileşte modelul, conţinutul şi modalitatea de depunere şi de gestionare a Declaraţiei 112, ca urmare a modificărilor legislative în domeniul contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice şi juridice, potrivit unui comunicat al MFP.
Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate (D112) cuprinde atât informaţii privind obligaţiile fiscale ale contribuabililor, cât şi informaţii necesare stabilirii prestaţiilor sociale potrivit legislaţiei specifice, acordate de Casa Naţională de Pensii Publice, de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Proiectul de ordin stabileşte: reţinerea la sursă a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, după caz, pentru plătitorii de venituri: din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în baza contractelor de activitate sportivă, realizate în baza contractelor de arendă; din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit titlurilor II şi III sau Legii nr. 170/2016.