Pe site-ul ANAF, a fost publicat proiectul de ordin al presedintelui ANAF pentru aprobarea modelului si continutului formularului 107 „Declaratie informativa privind beneficiarii sponsorizarilor/mecenatului/burselor private”.
1. Declaratia informativa privind beneficiarii sponsorizarilor/mecenatului/burselor private se completeaza si se depune de catre:
a) contribuabilii, platitori de impozit pe profit, care efectueaza sponsorizari si/sau acte de mecenat sau acorda burse private;
b) contribuabilii care intra sub incidenta Legii nr.170/2016 privind impozitul specific unor activitati, care platesc si impozit pe profit si care efectueaza sponsorizari si/sau acte de mecenat sau acorda burse private;
c) contribuabilii, platitori de impozit pe veniturile microintreprinderilor, care efectueaza sponsorizari, potrivit prevederilor Legii nr.32/1994, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru sustinerea entitatilor nonprofit si a unitatilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditati cu cel putin un serviciu social licentiat, potrivit legii.
In situatia indeplinirii de catre succesorii persoanelor/entitatilor care si-au incetat existenta a obligatiilor fiscale aferente perioadei in care persoana/entitatea a avut calitatea de subiect de drept fiscal, se bifeaza rubrica „Declaratie depusa potrivit art.90 alin.(4) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala” si se completeaza codul de identificare fiscala al succesorului. De asemenea, la sectiunea „Date de identificare a contribuabilului/platitorului”, la rubrica „Cod de identificare fiscala” se inscrie codul de identificare fiscala al entitatii care si-a incetat existenta.
Declaratia informativa privind beneficiarii sponsorizarilor/mecenatului/burselor private se depune impreuna cu Anexa la Declaratia informativa privind beneficiarii sponsorizarilor/mecenatului/burselor private, in situatia in care suma reportata nu poate fi individualizata pe fiecare beneficiar.