Întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici – proiect

investment

Ministerul Finanţelor publice a supus dezbarerii publice Proiectul de Ordonanţă privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau majoritari sau deţin direct sau indirect o participaţie majoritară.

Conform proiectului de act normativ sunt prevăzute reglementări precum:
– stabilirea operatorilor economici cărora le sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanţe, respectiv, tuturor operatorilor economici care sunt organizaţi şi funcţionează în baza Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii societăţilor nr.31/1990, la care statul deţinet direct sau indirect (prin instituţii publice, operatori economici cu capital majoritar de stat) controlul;
– stabilirea actului normativ prin care se aprobă formatul, structura bugetelui de venituri şi cheltuieli, a anexelor de fundamentare şi a modului de calcul al indicatorilor economico – financiari, respectiv prin ordin al ministerului finanţelor publice;
– stabilirea nivelului cheltuielilor care pot fi efecuate, în situaţia neaprobării în termen a bugetelor de venituri şi cheltuieli; ş.a.

Actul normativ mai prevede că până la aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pentru anul curent, operatorii economici pot efectua cheltuieli lunar, în limita a 1/12 din cheltuielile aprobate prin bugetele de venituri şi cheltuieli ale anului precedent sau 1/12 din cheltuielile propuse în proiectul de buget aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor, respectiv Consiliul de Administraţie al operatorului economic, după caz, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.


Publicat

în

,

de către