Proiect: Modificarea unor reglementări contabile

lcMinisterul Finanțelor Publice a supus spre dezbatere publică proiectul de Ordin de modificare și completare a unor reglementări contabile.

Prevederile cuprinse în Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului, aplicabile operatorilor economici, au fost transpuse prin Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările ulterioare, respectiv Reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile de la 1 ianuarie 2015.

Un capitol distinct al directivei menționate (Capitolul 10 „Raportarea plăților efectuate către guverne”) este cel referitor la raportarea plăților către guverne, transpus la Capitolul 13 „Raportarea plăților efectuate către guverne” din cadrul Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările ulterioare, respectiv la Capitolul III1 „Raportarea plăților efectuate către guverne” din Reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, aprobate prin Ordinul viceprimministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Cerințele privind raportarea plăților către guverne se aplică entităților active în industria extractivă și sectorul exploatării pădurilor primare și constituie element de noutate față de reglementările comunitare aplicabile până la intrarea în vigoare a noii directive contabile.

Referitor la aplicarea acestor prevederi, Ministerul Finanțelor Publice a primit solicitări care vizează, pe de o parte, formularea de clarificări tehnice și, pe de altă parte, amânarea aplicării acelor prevederi. Precizăm că până la această dată nu există o practică de raportare sau vreun ghid de implementare la nivelul Uniunii Europene care să se refere, de exemplu, la structura raportului, modalitatea și formatul de publicare a acestuia, aria de cuprindere a plăților sau gradul de agregare a informațiilor prezentate.

Menționăm, de asemenea, că potrivit art. 46 și 47 din directivă, entitățile care fac obiectul Capitolului 10 sunt exceptate de la unele cerințe ale acestuia, atunci când întocmesc și publică un raport în conformitate cu cerințe de raportare ale unei țări terțe evaluate ca fiind echivalente cu cele prevăzute de capitolul respectiv. Comisia este abilitată să adopte acte de punere în aplicare prin care identifică cerințele de raportare din țări terțe pe care le consideră drept echivalente.

Prin proiectul de ordin se propune ca aplicarea prevederilor referitoare la raportarea plăților efectuate către guverne să fie efectuată începând cu exercițiul financiar al anului 2016.


Publicat

în

de către