Un proiect pentru schimbarea regimului fondurilor închise de investiţii, care să vizeze şi SIF-urile şi Fondul Proprietatea, este posibil în acest an, a declarat presedintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negritoiu.
„Este un proiect pe care vrem să îl facem în 2015. Nu ştiu dacă îşi va produce efecte în 2015 sau nu îşi va produce, pentru că suntem într-un stadiu preliminar, cel al redactării unui proiect de lege care să reglementeze fondurile de investiţii închise. Acum avem o lege a fondurilor de investiţii deschise, avem un proiect de lege în Parlament în transpunerea unei directive europene care priveşte administratorii de fonduri alternative şi ne-ar mai trebui această lege cu fondurile închise pentru că atât Proprietatea (Fondul – n.r.) cât şi SIF-urile fie să fie guvernate de legea fondurilor deschise, fie să fie guvernate de o nouă lege a fondurilor închise„, a aratat Negritoiu.
Președintele ASF consideră că trebuie evitate toate riscurile operaţionale, motiv pentru care există un program complet de arhitectură informaţională, IT şi altele.”Sunt lucruri pe care trebuie să le continuăm în prima parte a acestui an” a precizat seful ASF.
ASF vrea să vina în acest an cu un program mai consistent de emisiuni de obligaţiuni şi chiar să propuna și să convina cu Guvernul sau cu MFP mai multe listări de societăţi româneşti noi, mari, credibile, în care lumea să aibă încredere şi să le cumpere.