Fondul de salarii pentru bugetari poate fi indexat cu inflaţia în 2014

anreFondul total de salarii pentru angajaţii din sectorul public ar putea fi mărit în anul 2014 cu rata inflaţiei, însă numai cu respectarea unui deficit bugetar de 2% din Produsul Intern brut (PIB), conform ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea.
Ministrul Liviu Voinea a afirmat că bugetul pentru 2014 va fi construit pe un deficit de 2% din PIB, atât pe metodologia cash, cât şi pe metodologia europeană ESA, care ia în calcul şi angajamentele de plată.
“La nivel de intenţie se vrea creşterea anvelopei totale de salarii, a fondului total de salarii, undeva în jurul ratei inflaţiei. Este o variantă de lucru, nu este o decizie luată. Nu este luată decizia pentru cine se va aplica o eventuală creştere a salariilor. Decizia va fi luată în octombrie înainte de finalizarea bugetului, până atunci vor fi făcute toate evaluările de impact”, a precizat ministrul delegat pentru buget.
Pentru anul 2014, ţinta de inflaţie a Băncii Naţionale a României (BNR) este de 2,5%, plus/minus un punct procentual, iar proiecţia de inflaţie pentru anul viitor este de 3,3%.


Publicat

în

de către