Pensii speciale pentru foştii parlamentari

parlamentul_romaniei1_38373400

Începând cu 1 august, aproximativ 600 de foşti parlamentari, dintre care 443 sunt foşti deputaţi şi circa 150 foşti senatori, vor beneficia de pensii speciale.

Guvernul a alocat la rectificarea bugetară 20 de milioane de lei pentru aceste indemnizaţii speciale, 13 milioane la Camera Deputaţilor şi 7 milioane lei la Senat.

Pensia specială va fi calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă nu mai mult de trei, în cuantumul a 0,55% din indemnizaţia de parlamentar.

De această pensie specială nu vor beneficia parlamentarii condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie.

Legea de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor prin care sunt introduse pensiile speciale pentru parlamentari a intrat în vigoare în luna ianuarie, după ce în decembrie preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea.


Publicat

în

de către