Conform datelor Comisiei Europene, România se află în coada clasamentului european cu privire la procentajul de locuri ocupat de femei în conducerile marilor companii listate, cu doar 11,3%, în luna aprilie 2015, în timp ce media europeană este de 21,2%.
Astfel, pe primul loc în clasament se situează Franţa, cu 32,8% femei în conducerile marilor companii, iar ultimul loc este ocupat de Malta, cu doar 2,5%. Totodată, multe dintre ţările europene au ţinte clare pentru pentru promovarea femeilor în funcţii de conducere, dar România nu are stabilită o astfel de ţintă. În Franţa, ţinta este de 40% până în anul 2017, în Austria – 35% până în 2018, în Belgia – 33% până în 2017, în Germania – 30% până în 2016, în Grecia – 33%, pe termen neanunţat, în Italia – 33% în 2015, în Olanda – 30% până în 2016 şi în Spania – 40% până în 2015.
În opinia ambasadorului Marii Britanii, diversitatea de gen este foarte importantă pentru orice afacere, deoarece firmele trebuie să aibă reprezentanţi din societatea cu care interacţionează şi o conducere care reflectă diversitatea societăţii căreia i se adresează. Totodată, oficialul britanic afirmă că este important şi corect ca femeile şi bărbaţii să aibă aceleaşi drepturi pentru a accede în posturi similare, iar firmele să poată selecta cei mai buni oameni pentru conducerile lor, indiferent de gen, cultură, vârstă etc.