Etichetă: angajator

  • Amenzi consistente au fost aplicate de inspectorii de muncă

    Inspectorii de muncă au aplicat, în perioada 6 – 10 februarie, amenzi în valoare totală de 941.100 de lei (209.133 euro), potrivit Inspecţiei Muncii. În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 355.600 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 83 de evenimente care,…

  • Propunere: Măsuri de stimulare pentru ucenici şi angajatori

    Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a lansat în consultare publică un proiect de OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. Astfel, documentul propune ca angajatorii care încheie contracte de ucenicie să primească, la cerere, 1.125…

  • Tichete de masă de până la 15 lei

    Camera Deputaților a adoptat Legea privind modificarea valorii tichetelor de masă până la suma de 15 lei față de 9,57 cât este în prezent. Astfel, angajatorul va putea să aleagă dacă va păstra valoarea actuală a tichetului sau îl va majora. Proiectul de lege, iniţiat de parlamentari din PSD, PNL, UDMR şi din grupul minorităţilor, a…

  • Valoarea tichetului de masă a fost majorată

    În cadrul şedinţei din 27 septembrie, deputaţii din Comisia de muncă au adoptat un amendament ce permite creşterea valorii tichetului de masă până la 15 lei. „Este iniţiativa unor colegi de-ai noştri prin care se propunea posibilitatea măririi valorii tichetului de masă până la 13 lei, rămânând valoarea actuală în vigoare şi doar posibilitatea angajatorului…

  • Reținerile salariale în baza executărilor silite, ar putea fi făcute direct de către angajatori

    Potrivit unui proiect de act normativ, reținerile din salariile persoanelor fizice, în baza executărilor silite, ar putea fi făcute direct de către angajatori. „Veniturile persoanelor fizice, obținute din contracte privind raporturi de muncă, pot fi executate silit prin reținere la sursă în mod direct de către plătitorii acestor drepturi sau prin birourile executorilor, numai în…

  • Stimulent financiar pentru angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţei

    Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a anunţat că angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor vor beneficia de un stimulent financiar lunar de 250 de lei, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic. Diferenţa dintre stimulentul lunar şi salariul realizat este realizată din fondurile…

  • Firmele pot fi sancţionate dacă nu au în dotare o trusă medicală

    Potrivit Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, angajatorii au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor. Deşi nu este menţionată expres în lege, obligativitatea ca firmele să aibă în dotare truse medicale se subînţelege. De asemenea, acceeaşi lege prevede că inspectorii de muncă îi pot amenda pe angajatorii care nu…

  • Informaţiile pe care trebuie să le primească angajatul la angajare

    Orice persoană selectată în vederea angajării trebuie să fie informată cu privire la un anumit minim de informaţii esenţiale. Conform Codul Muncii, persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la:  denumirea angajatorului; locul de munca pentru care a optat  sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea…

  • Declararea impozitului calculat și reținut pentru fiecare angajat în anul 2015

    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reamintește că toți angajatorii trebuie să declare până pe 29 februarie impozitul calculat și reținut pentru fiecare angajat  în anul 2015, iar nedepunerea la timp a acestei raportări este considerată contravenție și se sancționează cu până la 14.000 de lei. Reamintim că Ordinul ANAF nr. 3605/2015 aprobă Formularul 205 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă…

  • Un nou tip de pensie – cea ocupațională

    Românii ar putea avea posibilitatea, din acest an, să opteze pentru un nou tip de pensie – cea ocupațională. Potrivit unui anunţ al directorului Direcţiei Strategie şi Stabilitate Financiară din ASF, Valentin Ionescu,  Autoritatea pentru Supravegherea Financiară vrea ca în 2016 să revizuiască legislația aferentă pensiilor private facultative (Pilonul III) pentru includerea schemelor de pensii ocupaționale…