Etichetă: BCR
-
Programul „Bun de plată”, începând din decembrie
Banca Comercială Română (BCR) a lansat programul de loialitate „Bun de plată”, începând din această lună. Prin intermediul acestui program, aferent cardurilor de credit pentru persoane fizice, clienţii vor primi lunar înapoi 2% din valoarea tranzacţiilor efectuate online, în România şi în străinătate. Programul acoperă toate tranzacţiile efectuate, în orice colţ al lumii, la benzinării,…
-
Ghişeele Automate instalate de BCR – atractive pentru clienţii acesteia
Clienţii Băncii Comerciale Române (BCR) au efectuat, peste 1,5 milioane tranzacţii de plată la cele 400 de Ghişee Automate (APT) instalate de bancă în unităţile din ţară, cu o valoare însumată de peste 400 milioane lei. Din totalul operaţiunilor efectuate la Ghişeele Automate, cele mai frecvente sunt plăţile de facturi (60%) şi alimentările cu numerar…
-
BCR micşorează dobânzile la creditele şi depozitele în lei
La începutul lunii septembrie, Banca Comercială Română va reduce dobânzile, atât pentru creditele în lei cât şi pentru depozitele în lei atrase de la populaţie. Pentru creditele de consum garantate cu ipotecă, reducerea va fi până la 3,4 puncte procentuale, noile dobânzi oferite clienţilor pornind de la 7% pe an. Pentru creditele de nevoi personale…
-
Cel mai mare plafon pentru creditele în lei, oferit pentru BCR
Banca Comercială Română a primit cel mai mare plafon pentru creditele Prima Casă din noua etapă a programului guvernamental, de 220 milioane lei, din care 70 milioane lei sunt pentru achiziţia de locuinţe construite de ANL, finanţările fiind acordate doar în moneda naţională. BRD, a doua bancă de pe piaţa bancară în funcţie de active,…
-
BCR a vândut peste două tone de aur
BCR a vândut din anul 2009 până în prezent clienţilor băncii peste două tone de aur, în valoare de circa 300 milioane de lei, cele mai importante tranzacţii depăşind 40 kilograme fiecare, realizate de divizia de private banking, a anunţat joi instituţia de credit. Clienţii băncii pot trazacţiona aur financiar, cu 99,99% puritate, sub formă de…
-
Cei care-şi plătesc facturile la ghișeele BCR cu numerar vor fi taxate
Din luna februarie, BCR va taxa persoanele care îşi plătesc facturile la ghişeele băncii cu numerar, aplicând un comision de 4 lei per plată factură pentru clienţii instituţiei şi 8 lei pentru restul. Reprezentanţii băncii afirmă că astfel vor să încurajeze utilizarea echipamentelor automate de plată. La sfârşitul anului trecut, BCR a instalat o reţea…
-
BCR va închide peste 60 de sucursale neprofitabile
Preşedintele BCR, Tomas Spurny a informat că banca va concedia 1.600 de salariaţi în următoarele 12-18 luni şi va închide mai mult de 60 de sucursale neprofitabile, pentru a reaşeza modelul la noile realităţi economice, însă va continua creşterea prin stimularea tranzacţiilor bancare şi concentrarea pe lei. Acesta a precizat că în urma crizei modelul…