Etichetă: CFR Călători

  • Aprobarea bugetului Companiei CFR-Călători

    Guvernul a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători“CFR-Călători elaborat pe baza Planului de administrare şi a Planului de management al Companiei. Principalul obiectiv impus îl reprezintă creşterea performanţelor economice în condiţiile întăririi disciplinei financiare. Conform documentului, pentru acest an, veniturile totale ale companiei sunt evaluate la…

  • Se ieftinesc biletele de tren

    CFR Călători infromează printr-un comunicat, că tarifele biletelor de tren vor scădea cu circa 4% de la 1 ianuarie 2016, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Codului Fiscal privind reducerea TVA la 20%. În comunicat se precizează că biletele pot fi cumpărate online, de pe site-ul instituţiei, iar tipărirea biletului nu este obligatorie,…

  • CFR Călători împrumută 100 milioane lei

    Potrivit unui anunţ al companiei, CFR Călători vrea să împrumute 100 milioane lei, pe un termen de 12 luni, cu scopul refinanţării unor linii de credit. Contractul este împărţit în patru loturi, valoarea liniilor de credit aferente fiind cuprinsă între 23 milioane lei şi 27 milioane lei. Ministerul Finanţelor va acorda un împrumut din Trezorerie de…

  • CFR Călători: Pierderi de 395 milioane de lei în 2013

    În acest an, CFR Călători evaluează că va înregistra pierderi de 395 milioane lei, de 2,5 ori mai reduse faţă de rezultatul negativ de 992 milioane lei consemnat în anul 2012, iar bugetul propus de Consiliul de Administraţie pentru 2014 nu prevede pierderi. Astfel, în anul 2012, compania a încheiat afaceri de 1,66 miliarde lei,…

  • Majorarea capitalului social al „CFR Călători” cu 400 milioane lei

    Ministerul Transporturilor va majora capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” cu 400 milioane lei. Potrivit notei de fundamentare a proiectului de rectificare bugetară publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, această sumă urmeză să fie destinată plăţii tarifului de utilizare a infrastructurii către Compania Naţională de Căi Ferate. Banii primiţi…

  • Restructurări de personal la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă prin disponibilizări voluntare

    Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu a declarat că restructurările de personal la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă se vor face prin disponibilizări voluntare. Astfel mii de salariaţi ai acestor companii se înscriu pe listele pentru a beneficia de prevederile Ordonanţei 36 privind salariile compensatorii. Acest lucru a survenit în urma datoriilor uriaşe pe care aceste firme…

  • Accelerarea introducerii transportului low-cost, pe ruta Bucureşti – Constanţa

    Situaţia oferirii unor preţuri mai mici, competitive, prin introducerea transportului în regim low-cost, pe ruta Bucureşti – Constanţa şi retur se analizează în mod accelerat în cadrul CFR Călători. Patru trenuri InterRegio care fac legătura directă între Capitală şi litoralul românesc vor circula fără oprire între staţiile de cale ferată din parcurs. Cele patru trenuri sunt:…