Etichetă: contract de finanţare
-
Ministerul Transporturilor va prelua Autoritatea de management pentru POS Transport
Potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă, Ministerul Transporturilor va prelua structura şi atribuţiile Autorităţii de management pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) Transport de la Ministerul Fondurilor Europene. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, beneficiarii POS Transport sunt Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, CFR, Metrorex, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA…
-
Bani europeni alocați pentru modernizarea Aeroportului internaţional Baia Mare
Potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica, Aeroportul internaţional Baia Mare va beneficia de fondurile necesare extinderii pistei. Până acum au fost semnate contracte de finanţare pentru alte două mari aeroporturi, respectiv cel din Satu Mare şi Tulcea. După finalizarea lucrărilor de modernizare, Aeroportul internaţional Baia Mare va deveni unul dintre principalele puncte de cargo din Transilvania.…
-
Alocarea fondurilor europene pentru universitățile din România
Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a anunțat că în luna aprilie au fost semnate şapte contracte de finanţare din lista de rezervă a apelului 2013-1 pentru cercetare-dezvoltare destinate universităţilor, institutelor de cercetare, spitalelor universitare/clinice. Valoarea asistenţei financiare nerambursabile pentru aceste proiecte este ce circa 124,1 milioane de lei. Alocarea de fonduri urmărește dezvoltarea infrastructurii de…
-
Beneficiari privaţi ai PNDR pot derula achiziţiile on-line
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a modificat metodologia specifică achiziţiilor pentru beneficiarii privaţi ai fondurilor europene acordate pentru agricultură şi dezvoltarea mediului rural prin adaptarea manualului de procedură pentru achiziţii la fluxul derulării şi avizării on-line a procedurilor de achiziţii. Portalul pe care se vor derula achiziţiile on-line este pagina de internet a Agenţiei şi…
-
Semnarea unui contract de finanțare pentru ITI Delta Dunării
Un contract de finanțare în valoare de 19 milioane de lei a fost semnat de către Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică, pentru implementarea proiectului „Asistență tehnică pentru coordonarea implementării instrumentului teritorial integrat (ITI) din cadrul Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării”. Scopul proiectului constă în sprijinirea pregătirii implementării Strategiei Integrate de…
-
Şase contracte de finanţare semnate pentru proiecte europene
Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a semnat, în staţiunea Mamaia, şase contracte de finanţare pentru realizarea unor proiecte europene în valoare totală de circa 25 milioane de euro, ai căror beneficiari sunt autorităţi locale şi societăţi din Constanţa, Tulcea, Vrancea şi Bucureşti. Proiectele privesc realizarea sistemului de canalizare – ape menajere în comuna…