Etichetă: datorii

  • Cât „te costă” insolvenţa clientului tau?

    Din cauza creditelor acordate companiilor care au intrat în insolvenţă în primele nouă luni din 2013, băncile au pierdut 5,2 miliarde lei. Insolvenţele companiilor, din primele nouă luni ale acestui an, au condus la pierderea a 77.000 locuri de muncă, mai puţin cu 1,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2012 şi cu 53% mai mult…

  • Cat de uriaşă e datoria externă a românilor?

    Datoria externă a României va ajunge în scurt timp la 100 de miliarde de euro. Această sumă este de două ori mai mare faţă de bugetul României prevăzut pentru anul viiitor. Potrivit unu studiu, întreruperea activităţii a 111.000 de firme în primele nouă luni ai anului curent, cu afaceri totale anul trecut de 43,5 miliarde…

  • Eşalonarea plăţilor datoriilor pentru medicamente

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății,  a fost semnat un protocol cu Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) prin care s-a convenit  implementarea unui calendar de eşalonare a plăţilor datoriilor până la sfârşitul anului 2014 astfel încât să nu se realizeze o presiune financiară care să nu poată fi suportată de sistemul sanitar. Astfel, 2/3…

  • Câţi bani se vor duce pentru achitarea datoriilor acumulate în 2009 – 2012 din bugetul alocat Sănătăţii pentru anul 2013

    Potrivit unor declaraţii ale ministrului Sănătăţii, bugetul alocat Sănătăţii pentru anul 2013 este mai mare cu 30% faţă de cel de anul trecut, însă, din păcate, o parte a acestuia, aproximativ 3,5 miliarde de lei, va fi cheltuită pe datorii acumulate în intervalul 2009-2012. Astfel, în condiţiile în care se doreşte intrarea în normalitate şi cu toate…

  • Ordinea de stingere a datoriilor

    Ordinea de stingere a datoriilor

    Ordinea de stingere a creanţelor faţă de clienţi în contabilitatea unei companii se efectuează potrivit art. 1.506 – 1.509 din Codul civil. Plata efectuată de debitorul mai multor datorii faţă de acelaşi creditor, care au acelaşi obiect, se impută asupra acestora conform acordului părţilor. În lipsa acordului părţilor, se aplică imputaţia făcută de debitor. Debitorul mai multor…