Etichetă: economie

  • Economia, în creştere cu 2,2%

    INS a confirmat datele provizorii anunţate în luna iunie cu privire la o creştere a economiei, în primul trimestru, cu 0,7% faţă de trimestrul anterior, ca serie brută, şi cu 2,2% comparativ cu primele 3 luni ale anului precedent, astfel că PIB a ajuns la 120,89 mld. lei la preţuri curente. „În comparaţie cu varianta…

  • Taxa clawback – modificată

    Ministerul Sănătăţii va modifica legislaţia cu privire la taxa clawback, astfel încât aceasta să se aplice diferenţiat pentru medicamentele generice şi cele originale, conform ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. „În scurt timp vom modifica taxa clawback, să îndreptăm neajunsurile de acum. Dorim ca taxa să fie calculată diferenţiat, separat pe generice şi pe medicamente originale. Vrem…

  • Reducerea cotei unice şi creşterea salariului minim pe economie – proiect legislativ PDL

    O iniţiativă legislativă privind „măsuri-şoc” de relaxare fiscală, printre care reducerea cotei de impozitare de la 16% la 12%, a contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale pentru angajatori, va fi depusă în  în zilele următoare în Parlament. Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu a menţionat că iniţiativa legislativă include majorarea salariului minim pe economie, de la 800 la 1.000…

  • În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic

    Potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare şi concediilor fără plată. Astfel, câştigul salarial mediu net a scăzut…

  • Măsurile de relansare economică a noului guvern întârzie

    Crin Antonescu, preşedintele PNL, copreşedinte al USL admite că încă este neclar ce vrea să facă guvernarea. El a afirmat că nimic concret şi cu impact pentru economie nu se vede în urma acestor luni de guvernare a noii puteri politice. Venirea la putere a USL şi maniera categorică în care Uniunea a câştigat alegerile…

  • Cât constituie fondurile aşteptate de la UE?

    România ar putea accesa aproape 40 miliarde de euro de la UE în următorii șapte ani. Vestea bună referitor la bugetul Uniunii Europene pentru 2014 – 2020 și partea care revine României este cea legată de plățile directe în agricultură. Astfel, după ce în 2007  – 2013 România a primit 5,6 miliarde euro sub formă de…

  • Creditele neperformante au atins 18% din totalul împrumuturilor

    Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR) a informat la un post de televiziune că ponderea creditelor neperformante în total credite este în prezent de 18%. În altă ordine de idei, Adrian Vasilescu a subliniat că Banca Naţională nu este”‘Ministerul Băncilor” ci este un arbitru şi reglementator, iar gestiunea fiecărei bănci şi-o face banca…

  • Reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie

    Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare în anul 2013. Actul stabileşte ca, prin excepţie de la prevederile art. 49 din Legea nr. 273/2006, ordonatorii de credite ai bugetelor locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale care înregistrează arierate la data de 31 ianuarie…

  • Bugetul pe 2013 începe de la minus

    Încasările la buget de stat în luna decembrie a anului trecut au scăzut alarmant. Impozitul pe profit a adus cu 20% mai puţin, TVA-ul cu 11%, iar veniturile din impozitul pe venit au scăzut cu 6%. Per total, veniturile la bugetul consolidat au scăzut cu 6 puncte procentuale în decembrie anul trecut faţă de aceeaşi…

  • În a doua parte a anului se aşteaptă ca economia românească să se revigoreze

    Potrivit unor estimări ale analiştilor BCR, se aşteaptă ca economia românească să se revigoreze în a doua parte a anului. Conform declaraţiilor economistului BCR, Dumitru Dulgheru, producţia industrială va fi mai pregnantă în a doua parte a anului viitor, la fel şi în cazul exporturilor. „România, deşi în 2012 a stagnat, cu o creştere zero, menţine după modelele…