Etichetă: energie

  • 20% mai puţin la facturile de electricitate

    Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, au precizat că contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă s-a micşorat cu 20% de la 1 ianuarie 2014, ajungând la 18,3 lei pe MWh. Până în prezent, valoarea contribuţiei era de 23,1 lei pe MWh, conform datelor din contabilitate. La 1 aprilie 2011 a fost introdusă contribuţia…

  • Se reduc subvenţiile pentru energia regenerabilă

    Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță a declarat că din 2014 vor fi reduse subvențiile pentru producătorii de energie din surse regenerabile sub forma certificatelor verzi, iar în acest sens urmează să fie aprobat un proiect de act normativ. Ministrul a mai precizat că în continuare se dorește exceptarea marilor consumatori de energie de la plata a…

  • România poate exporta 1.000 de MW de energie

    Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, a afirmat că producătorii de energie din România ar trebui să creeze un pachet de electricitate care să fie vândut pe bursă şi apoi exportat. În acest mod s-ar putea rezolva problema excedentului de energie care există în prezent pe piaţa internă, care generează…

  • Racordarea la reţeaua de electricitate a locuinţelor neelectrificate

    Potrivit unei metodologii aprobate de Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), distribuitorii de energie sunt obligaţi să racordeze la reţeaua de electricitate locuinţele neelectrificate. Acest proiect de metodologie a fost supus consultării publice în perioada aprilie – mai 2013. Anterior, distribuitorii nu erau obligaţi să racordeze la reţea localităţile…

  • Reducerea taxei de cogenerare cu 10% de la 1 ianuarie şi cu 35% de la 1 iunie

    Niculae Havrileţ a declarat că Autoritatea Nationala de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a propus Guvernului reducerea cu 10% a bonusului de cogenerare de înaltă eficienţă de la 1 ianuarie şi cu 35% de la 1 iunie 2014. În urma unei analize, ANRE a constatat că există o astfel de supracompensare, prin urmare a propus…

  • Furnizorii de energie şi gaze naturale au facturi neîncasate de aproximativ 1 mlrd. de euro

    Furnizorii de gaze naturale au facturi neîncasate de 600 milioane euro, iar cei de electricitate de 400 milioane euro, astfel că unele companii din domeniu au intrat în insolvenţă, a afirmat directorul generalal Asociaţiei Companiilor de Utilităţi în Energie (ACUE), Silvia Vlăsceanu. „Neplata facturilor la energie şi gaze, din cauza majorării preţurilor, cel puţin pentru consumatorii noncasnici, conduce…

  • Datoria externă publică în valută s-a majorat cu 1,5 mld. euro

    Ministerul Finanţelor a majorat datoria externă publică în valută cu încă 1,5 mld. euro, prin bonduri pe şapte ani emise la o dobândă de 4,8% pe an. Datoria publică externă s-a triplat de la 10,5 mld. euro în decembrie 2008 până la 35,7 mld. euro în iunie 2013, fără ca suma suplimentară de 25 mld.…

  • Amânarea certificatelor verzi a scăzut factura la energie cu 5%

    Amânarea acordării unei cote de certificate verzi pentru producătorii de energie regenerabilă a dus la o scădere cu 5% a facturii pentru populaţie, dar nu toţi furnizorii au transmis mai departe reducerea costurilor, conform Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Transelectrica a emis în perioada ianuarie-august 2013 un număr de 6,72 milioane de…

  • ANRE a aprobat autorizaţii de înfiinţare pentru opt proiecte de producere a energiei din surse fotovoltaice şi pentru două parcuri eoliene

    Potrivit unui document ANRE, Comitetul de reglementare din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat autorizaţii de înfiinţare pentru opt proiecte de producere a energiei din surse fotovoltaice şi pentru două parcuri eoliene. ANRE a acordat în luna iulie 2013, 39 de autorizaţii de înfiinţare pentru proiecte fotovoltaice, două pentru eoliene,…

  • O nouă platformă de tranzacţionare a energiei în timp real

    Bursa de energie OPCOM va introduce, probabil din data de 1 ianuarie 2014, o nouă platformă de tranzacţionare a electricităţii, în timp real, denumită OTC (over the counter). „OTC este un produc nou, care credem să devină funcţional în 1 ianuarie. Printre avantajele OTC se numără faptul că un cumpărător poate dispune de energia pe…