Etichetă: finanţare

  • Tot mai multe megaproiecte de petrol şi gaze depăşesc bugetele planificate

    Conform unui raport realizat la nivel internaţional, aproape două treimi dintre proiectele mari din industria globală de petrol şi gaze continuă să depăşească bugetele planificate, iar 73% dintre ele nu au fost finalizate la termen. În cazul a 65% dintre proiecte se depăşeşte bugetul aprobat, ceea ce „costă” industria de petrol şi gaze peste 500…

  • Bani din Fondul de Mediu pentru izolarea termică a clădirilor publice

    Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a declarat, la conferinţa Focus Energetic, că administraţia Fondului de Mediu ar putea aloca fonduri pentru reabilitarea termică a clădirilor publice, dar numai dacă spaţiul bugetar al Fondului pentru Mediu o va permite. În cadrul ediţiei a XXII-a a Conferinţelor Focus Energetic s-a dezbătut tema „Finanţarea investiţiilor energetice…

  • Guvernul va aloca fondurile necesare activităţii salvamarilor

    Premierul Victor Ponta a anunţat că şi în acest an Guvernul va aloca fondurile necesare activităţii salvamarilor, deşi finanţarea acestora este în sarcina autorităţilor locale de pe litoral. „Nu-mi pare bine că nici anul ăsta autorităţile locale de la mare nu reuşesc să-şi rezolve singure problema cu salvamarii, dar o să alocăm noi şi anul ăsta…

  • Finanţare pentru un program destinat profilaxiei morţii subite cardiace

    Ministerul Sănătăţii a anunţat despre lansarea unui program destinat profilaxiei morţii subite cardiace de cauză aritmică, pentru care a alocat aproape cinci milioane de lei. Programul se derulează gratuit în şapte unităţi sanitare, şi anume Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă…

  • Implementarea programului „Local enterprise facility” în România

    Directorul pentru România al BERD, James Hyslop, a declarat că Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare implementează în România programul „Local enterprise facility” în cadrul căruia este dispusă să investească aproximativ 3-4 milioane de euro sub formă de capital în întreprinderi mici şi mijlocii sau să acorde IMM-urilor împrumuturi în cuantum de 5-6 milioane de…

  • Fonduri europene pentru proiectele de investiții mari pentru IMM-uri

    Ministerul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunțat că va fi majorat bugetul pentru proiectele de investiții mari pentru IMM-uri. Teodorovici speră ca până la sfârșitul lunii iunie să fie semnate toate contractele de finanțare pentru proiectele care se află pe lista de rezervă aferentă operațiunii ”Sprijin financiar cu o valoare cuprinsă între 1.065.001 lei și…

  • Finanţare pentru proiecte energetice şi de infrastructură rutieră

    În vederea obţinerii de finanţare pentru mai multe proiecte de infrastructură, Ministrul Economiei Constantin Niţă s-a întâlnit în China cu vicepreşedintele Industrial and Commercial Bank of China şi cu preşedintele China Eximbank.   Proiectele pentru care Niţă caută finanţare sunt reactoarele nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti, termocentrala de Rovinari, autostrada Piteşti-Craiova, linia feroviară…

  • Programele cu finanţare europeană accesibile din toamnă

    Premierul Victor Ponta, a declarat că Guvernul se află în faza finală de întocmire a noului Acord de Parteneriat cu Uniunea Europeană pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020, iar programele cu finanţare europeană pentru acest interval vor fi accesibile mediului privat din toamna acestui an. Ponta a vorbit despre acest lucru cu ocazia prilejului punerii…

  • Bani din Fondul de rezervă pentru proiecte din domeniile cultural, religios şi sportiv

    Noutăţi legislative: Guvernul a aprobat un program legislativ privind finanţarea unor cheltuieli din domeniile cultural, religios şi sportiv. Conform ordonanţei de urgenţă aprobată de Guvern, în acest an, pentru finanţarea unor cheltuieli din domeniile cultural, religios şi sportiv, realizate la nivel central şi local, care nu pot fi asigurate din bugetul aprobat, ordonantorii principali de credite vor putea primi de la Guvern…

  • Propuneri de finanţare a partidelor şi fundaţiilor UE

    Noi propuneri de reformă a finanţării şi a statutului legal privind partidele politice europene şi fundaţiilor afiliate lor, pragul donaţiilor care pot fi făcute într-un an de un donator care a fost ridicat de la 12.000 euro la 18.000 euro, au fost propuse de Parlamentul European. Astfel noile reguli vin în clarificarea finanţele acestor entităţi dar și în întărirea caracterului…