Etichetă: FMI
-
Dacă FMI aprobă, TVA la pâine se va reduce din septembrie
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat că autorităţile negociază cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional reducerea TVA la pâine la 9%, iar o decizie finală ar putea fi luată luni sau marţi. Negocierile vizează ca scăderea TVA la 9% să se aplice de la 1 septembrie. Daniel Constantin a precizat că, în caz de acceptăre a…
-
Noi creşteri de preţuri în domeniul energiei
În cadrul întâlnirii cu misiunea Fondul Monetar Internaţional, preşedintele Asociaţiei Companiilor de Utilităţi în Energie (ACUE), Frank Hajdinjak a declarat că noi creşteri de preţuri sunt de aşteptat în domeniul energiei, în contextul liberalizării pieţei şi al problemei certificatelor verzi. În cadrul acestei întâlniri s-a discutat despre evoluţia pieţei energiei, despre calendarul de liberalizare, arieratele CFR, energia…
-
Premierul Victor Ponta se întâlneşte cu directorul general al FMI
Premierul Victor Ponta se întâlneşte luni la Palatul Victoria, cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, conform unui anunţ postat pe site-ul Guvernului. Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI) se va afla luni şi marţi în România, aceasta fiind la prima sa vizită la Bucureşti după numirea în funcţie, în luna…
-
România a achitat 5,25 mld. euro în contul împrumutului de la FMI, UE şi Banca Mondială
România a plătit până în prezent rate şi dobânzi în sumă de 5,25 mld. euro în contul uriaşului împrumut de peste 19 mld. euro contractat în anul 2009 de la FMI, UE şi Banca Mondială pe post de centură de siguranţă pentru traversarea crizei. Conform datelor BNR, cea mai mare parte din sumă a fost…
-
Guvernul vrea amânarea cu şase luni a liberalizării preţurilor gazelor
Guvernul vrea să amâne, cu şase luni, calendarul de liberalizare a preţurilor gazelor naturale, dar comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a recomandat respectarea actualului calendar. Potrivit calendarului de liberalizare a pieţei de gaze, asumat prin acordul cu Fondul Monetar Internaţional, preţul la gazele destinate consumatorilor industriali a crescut în 1 aprilie (cu 5%), iar…
-
Prelungirea termenului de depunere a ofertelor pentru privatizarea CFR Marfă
Ministerul Transporturilor a informat că termenul de depunere a documentaţiei de participare la etapa de precalificare pentru privatizarea CFR Marfă a fost prelungit până pe 8 mai 2013, de la 22 aprilie, iar termenul final pentru deschiderea ofertelor şi desemnarea câştigătorului este 20 iunie 2013. Iniţial s-a stabilit că documentele de participare pentru precalificarea la…
-
Venituri mici din impozitul pe profit
La finalul şedinţei ţinute de USL, premierul, Victor Ponta, a declarat că nivelul colectării impozitului pe profit după primul trimestru al anului curent este mai mic decât anul trecut, explicaţia ţinând de faptul că societăţile comerciale intră în insolvenţă. Premierul a precizat că vor trebui instituite sancţiuni în cazul societăţilor comerciale „direct cu faliment, pe…
-
Dobânzi mai mici doar după un acord cu FMI
Pentru a coborî puternic costurile de împrumut, Guvernul are nevoie de un acord cu FMI, un rating mai bun sau de reducerea dobânzii de către BNR. Costurile de împrumut pe termen lung ale României ar putea scădea substanţial doar dacă Guvernul încheie un acord cu FMI, agenţia Standard&Poor’s îmbunătăţeşte ratingul ţării sau Banca Naţională a…
-
Creşterea economică de 3,5% e posibilă prin reforme agresive
În cadrul reuniunii Camerei de Comerţ Germane în România, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional pentru România şi Bulgaria, Tony Lybek, a declarat că România poate înregistra o creştere economică anuală de 3,5-5% pe termen mediu (următorii 3-5 ani), dacă autorităţile implementează reforme structurale agresive. Tony Lybek a adăugat că, în lipsa unor noi reforme, România va…