Etichetă: imobil
-
Persoanele care nu pot achita creditele ar putea scăpa de executarea silită a imobilelor
Potrivit unei propuneri legislative aflată în consultare publică, iniţiată de patru parlamentari PSD, persoanele care au luat credite ipotecare şi nu le pot achita ar putea beneficia de suspendarea temporară a executării silite a imobilelor, până la redresarea financiară, fără a plăti cauţiune. Conform acestui proiect, aceste condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ. Propunerea legislativă a…
-
Măsuri pentru închirierea unor imobile sau părţi din acestea de către MS
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, Ministerul Sănătăţii a supus dezbareii publice proiectul de Hotărâre privind unele măsuri pentru închirierea unor imobile sau părţi din acestea de către Ministerul Sănătăţii şi unităţile aflate în subordinea acestuia. Prin aprobarea actului normativ, unităţile sanitare cu paturi pot închiria spaţiile suplimentare furnizorilor de servicii medicale necesare populaţiei, altele decât cele furnizate de…
-
CASS se plateste şi pentru veniturile din chirii
În O.U.G. nr. 88/2013, care a schimbat anul trecut Codul fiscal, se arată că, de la 1 ianuarie 2014, plata CASS a devenit obligatorie şi pentru persoanele care obţin venituri din închirierea imobilelor. Potrivit noilor reglementări, contribuabili la sistemul public pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate sunt persoanele care realizează venituri din cedarea…
-
România, printre ţările în care preţul locuinţelor a scăzut cel mai mult din Europa
Potrivit unui studiu realizat pe baza preţurilor medii de vânzare a apartamentelor, ajustate cu inflaţia, preţurile locuinţelor din România, Grecia şi Cipru au scăzut cel mai mult din Europa în primul semestru, faţă de perioada similară din 2012. Pe primul loc în acest top, cu cea mai mare scădere a preţurilor în perioada analizată, se…
-
Legea privind condiţii de vânzare a imobilelor aflate în administrarea RA-APPS
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 15/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de…