Etichetă: import

  • Nu se vor mai face importuri de cărbune, însă este necesară încadrarea în costuri competitive

    Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă  a declarat că România nu va mai face importuri de cărbune, arătând că în timpul mandatului său nu au fost perfectate asemenea contracte, ele aparţinând de vechea conducere a instituţiei. ‘Nu se va mai face import de cărbune decât dacă presupunem că minele din aici (din Valea Jiului – n.r.)…

  • Importurile de gaze, în scădere cu 34,7% în primele patru luni din 2013

    Potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, România a importat, în primele 4 luni din anul 2013, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 592.500 tone echivalent petrol, cu 34,7% (315.300 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară din 2012. În primele patru luni ale acestui an, producţia internă de gaze naturale a…

  • România a înregistrat o creştere a exporturilor

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, în primele două luni ale anului 2013 exporturile României au crescut cu cu peste 50% în Algeria, Arabia Saudită, Thailanda şi Columbia, perioadă în care exporturile către Norvegia au crescut cu 136,5%. Conform datelor estimative la 28 februarie 2013, exporturile româneşti au înregistrat creşteri în SUA, cu 6,9 % (componente…

  • Deficitul comercial – în scădere

    Potrivit Institutului Naţional de Statistică (I.N.S.), deficitul comercial a fost în ianuarie de 1,31 miliarde lei , în scădere cu 681,4 milioane lei faţă de cel înregistrat în ianuarie 2012. Exporturile FOB au însumat 16,3 miliarde lei, iar importurile CIF s-au plasat la 17,61 miliarde lei. Comparativ cu ianuarie 2012, exporturile au crescut cu 7,9% la…