Etichetă: indice
-
Scăderi pe bursă pentru acţiunile OMV Petrom şi titlurile FP
Influenţate de informaţii cu privire la intenţia FP de a vinde un pachet important de titluri Petrom, bursa s-a micşorat cu 1,81%, într-o piaţă unde acţiunile OMV Petrom au scăzut cu 2,38%, iar titlurile Fondului Proprietatea au pierdut 2,13% din valoare după reintrarea Hidroelectrica în insolvenţă. La sfârşitul şedinţei, pe verde erau acţiuni emise de…
-
Preţul energiei, în creştere cu 40% pe termen scurt
Conform proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, document lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei, preţul energiei electrice se va mări cu aproximativ 25%, până la 40%, pe termen scurt, din care jumătate din cauza subvenţionării…
-
La nivel global, preţurile alimentelor au scăzut în luna noiembrie
FAO, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite a informat că preţurile alimentelor la nivel global s-au micşorat în noiembrie la cel mai scăzut nivel începând din iunie, avertizând, însă, că există perspective pentru majorarea preţurilor la grâu şi porumb. Indicele lunar al FAO pentru preţurile unui coş de materii prime utilizate…