Etichetă: insolvenţă

  • Condiţii privind deschiderea procedurii de insolvenţă-proiect

    Potrivit proiectului noii legi a insolvenţei, lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei, debitorii vor putea cere intrarea în insolvenţă doar dacă au o datorie mai mare de 40.000 de lei, nu indiferent de sumă ca în prezent. Conform proiectul de act normativ se propune instituirea unei valori-prag şi pentru debitor, aceeaşi cu cea stabilită pentru…

  • Proiectul noului Cod al insolvenţei va fi publicat în august

    Ministerul Justiţiei va publica la începutul lunii august proiectul Codului insolvenţei, urmând ca în septembrie actul să fie definitivat, în urma propunerilor primite din partea instituţiilor implicate, şi să fie prezentat Guvernului, spre aprobare, şi ulterior Parlamentului. Florin Moţiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a declarat că zilele trecute a avut loc o întâlnire…

  • Datoriile Hidroelectrica au scăzut cu 581 milioane de lei

    Potrivit unui bilanţ al celor 371 de zile de insolvenţă a companiei, datoriile Hidroelectrica au scăzut cu 581 milioane de lei în perioada în care compania s-a aflat în insolvenţă, iar personalul s-a redus cu 16,8%. Cifra de afaceri a societăţii s-a majorat cu 228 milioane de lei – plus 22%, de la 1,048 miliarde de lei,…

  • România – cele mai multe cazuri de insolvenţă din Europa Centrală

    În acest an, România a raportat cele mai multe cazuri de insolvenţă din Europa Centrală, conform unui studiu realizat de Coface. În total, în Europa Centrală au fost consemnate anul trecut 72.630 de insolvenţe, în creştere cu 3,5% faţă de anul 2011, cele mai multe în România (23.665) şi în Ungaria (22.840). În Bulgaria, 1.339…

  • Legislaţia privind insolvenţa persoanelor juridice ar trebui modificată

    Potrivit preşedintelui executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Florin Dănescu, este necesară urgentarea modificării şi completării legislaţiei privind insolvenţa persoanelor juridice, limitând şi sancţionând excesele, astfel, băncile ar fi mai deschise spre creditare. Acesta a explicat că impactul crizei asupra rezultatelor financiare şi intrarea în insolvenţă a unui număr important de companii menţine încă o atitudine prudentă…

  • Venituri mici din impozitul pe profit

    La finalul şedinţei ţinute de USL, premierul, Victor Ponta, a declarat că nivelul colectării impozitului pe profit după primul trimestru al anului curent este mai mic decât anul trecut, explicaţia ţinând de faptul că societăţile comerciale intră în insolvenţă. Premierul a precizat că vor trebui instituite sancţiuni în cazul societăţilor comerciale „direct cu faliment, pe…

  • Companiile mari au cauzat un minus la buget de 300 de milioane de lei

    Insolvenţele deschise anul trecut şi anul curent de companiile mari au cauzat la buget un minus de cel puţin 301 mil. lei. Şeful ANAF, Şerban Pop, a declarat că legea trebuie modificată astfel ca firmele în reorganizare să-şi achite obligaţiile curente către stat după declanşarea procedurii. Astfel, în cazul unei insolvenţe în care statul este…

  • S-a amânat perioada de listare la bursă a unor acţiuni la companii de stat

    Guvernul a amânat cu un an, până în 31 decembrie 2013, perioada în care s-a angajat că va lista la bursă acţiuni ale unor companii de stat, acest termen fiind amânat de mai multe ori în ultimii ani de către Executiv. Conform angajamentelor cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul ar fi trebuit ca până la finalul…

  • Modificări cu privire la organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă

    Modificări cu privire la organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă

    Parlamentul României a adoptat Legea nr. 222/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă. Modificările vizează, în principal, formele de realizare a profesiei de practician în insolvență, accesul la profesie și procedura răspunderii disciplinare. Conform actului normativ, se introduc reglementări referitoare la  îndeplinirea de către practicienii în…

  • Taxe majorate de înscriere în Tabloul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă

    Congresul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, reunit la Bucureşti în data de 22 septembrie 2012, prin Hotărârea nr. 3/2012 a modificat Anexa nr. I la Hotărârea Congresului Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi a Codului…