Etichetă: investitii
-
Programul PNDR 2007 – 2013 este un succes
Potrivit declaraţiilor ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 va fi un un prim program al României care se apropie de un grad de absorbţie de 100% până la finele anului 2015. „Programul 2007 – 2013 cred că este un succes până în acest moment. Am ajuns…
-
Proiect privind stabilirea condiţiilor de finanţare nerambursabilă din FEADR şi de la bugetul de stat
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a supus dezbaterii publice un proiect de Hotărâre privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Potrivit proiectului de act normativ, un solicitant/beneficiar poate obţine finanţare nerambursabilă…
-
Terenuri gratuite pentru investiţii importante
Oraşul Alba Iulia din România vrea să atragă mai mulţi investitori şi să dezvolte turismul. Astfel, municipalitatea judeţului a adoptat o serie de măsuri menite să încurajeze potenţialii investitori să îşi deschidă puncte de lucru aici. Printre acestea, cele mai importante sunt oferirea de terenuri gratuite pentru investiţii mai mari de 1,5 milioane de euro…
-
Proiect de buget pe 2015
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice, bugetul pe anul viitor cuprinde creşteri pentru Educaţie, Sănătate, Apărare, Infrastructură, iar prioritizarea investiţiilor publice va fi consolidată pentru fructificarea potenţialului de creştere economică. Cheltuielile destinate investiţiilor, în 2015, însumează 44,76 miliarde de lei, cu 8,7 miliarde de lei mai mult decât în anul 2014, adica…
-
Modificările privind legislaţia pieţei de capital vor fi adoptate prin OUG
Ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov a anunțat că Guvernul va adopta săptămâna viitoare, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificările privind legislaţia pieţei de capital. „Până miercurea viitoare, dacă vom mai primi alte puncte de vedere, suntem bucuroşi să le cuprindem în interiorul ordonanţei, dar de săptămâna viitoare vom avea, aşa cum a cerut mediul de afaceri, o legislaţie…
-
IMM-urile din producţie ar putea beneficia de ajutoare de stat din 2015
Firmele mici şi mijlocii din domeniul producţiei ar putea beneficia de o schemă de minimis de maxim 100.000 de euro, printr-un program pe care Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism vrea să-l implementeze în perioada 2015-2017, cu un buget de 250 milioane de euro. Acest program este o propunere şi se transpune prin…
-
Strategia Energetică Naţională 2015-2035
Departamentul pentru Energie a lansat o nouă dezbatere publică în privinţa Strategiei Energetice Naţionale. pentru perioada 2015-2035. Documentul supus dezbaterii reprezintă analiza sistemului energetic naţional şi a angajamentelor asumate de România, ca stat membru al Uniunii Europene. Acest document va constitui fundamentul pe care vor fi formulate scenarii viitoare de dezvoltare a sistemului energetic românesc,…
-
Peste 185 de milioane de lei alocaţi pentru investițiile Romsilva în 2014
Potrivit Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, investițiile programate de instituție pentru anul 2014 se ridică la 185,6 milioane de lei, 51% din acestea fiind realizate în primele nouă luni din acest an, deoarece multe dintre ele se află în derulare prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Suma alocată pentru anul 2014 a fost repartizată…
-
Proiect de lege privind administratorii de fonduri de investiții alternative
Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică, pe 7 noiembrie 2014, proiectul de Lege privind administratorii de fonduri de investiții alternative. Scopul principal al acestui proiect de act normativ este transpunerea în legislaţia din România a DAFIA, directivă ce îşi propune să realizeze la nivelul Uniunii Europene un cadru juridic armonizat pentru autorizarea şi supravegherea administratorilor de fonduri de…
-
Beneficiile scăderii investiţiilor publice
Scăderea investiţiilor publice poate fi un beneficiu pe termen lung, dacă s-a făcut pe baza întăririi disciplinei financiare, prin eliminarea proiectelor neeraliste şi a corupţiei, chiar dacă afectează creşterea economică pe termen scurt, a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Dacă este vorba de mai multă disciplină în cheltuirea banului public, chiar dacă pe termen scurt…