Etichetă: obligaţii fiscale

  • Ce aduce nou Codul de procedură fiscală începând cu 2016 ( II)

    Rămânând tot în sfera creanțelor fiscale vom urmări ce modificări va aduce noul Cod de procedură fiscală începând cu 2016, chiar dacă în mare parte el păstrează cam aceleași prevederi din vechiul Cod. Potrivit noutăților legislative evidenţa creanțelor fiscale se va organiza pe baza titlurilor de creanţă fiscală şi a actelor referitoare la stingerea creanţelor…

  • Ce aduce nou Codul de procedură fiscală începând cu 2016 ( I )

    Incepând cu 1 ianuarie 2016 vor intra în vigoare prevederile noului Cod de procedură fiscală stabilite prin Legea 207 din 20 iulie 2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 547 din 23 iulie 2015. Vom vedea treptat care sunt modificările aduse Codului de procedură fiscală. Pentru început am ales partea mai usturătoare pentru contribuabil, și anume…

  • Decret pentru promulgarea Legii privind anularea unor obligaţii fiscale

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat luni, 20 iulie, Decretul pentru promulgarea Legii privind anularea unor obligaţii fiscale. Legea prevede anularea obligaţiilor fiscale pentru salariaţii care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii. De asemenea, actul normativ se mai referă la persoanele care au obţinut venituri…

  • Proiectul privind anularea unor obligaţii fiscale a fost adoptat

    Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege cu privire la anularea unor obligaţii fiscale care au fost stabilite abuziv de organele fiscale. Astfel, proiectul prevede anularea unor obligaţii fiscale stabilite în mod abuziv de către organele fiscale şi este legat de reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă, în mod abuziv. Totodată, actul normativ se referă şi la…

  • Proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale, adoptat de Senat

    În şedinţa din 15 iunie, cu 104 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere, plenul Senatului a adoptat proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale. Proiectul de lege, prevede anularea diferenţelor de „obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile accesorii stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a…

  • Proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale – aprobat de Executiv

    La 13 mai Guvernul a aprobat proiectul de lege privind ştergerea datoriilor pentru mai mulţi contribuabili. Astfel obligaţiile fiscale stabilite până la 1 iunie pentru anumiţi contribuabili şi care nu au fost achitate ar putea fi anulate. Chiar dacă actul normativ a fost adoptat de Guvernul, acesta urmează să fie transmis Parlamentului pentru dezbatere în…

  • Proiect de lege privind anularea unor obligaţii de plată, adoptat de Guvern

    Guvernul a adoptat, în principiu, în şedinţa de miercuri, 13 mai, proiectul de lege privind anularea unor obligaţii de plată, iar până vineri va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere în regim de urgenţă. Ministerul Finanţelor şi Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, în acest interval, vor clarifica unele detalii. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă a precizat…

  • 25 noiembrie 2014 – termen limită pentru unele obligaţii fiscale

    Până pe 25 noiembrie 2014, este termenul limită pentru depunerea următoarele declaraţii fiscale: – formular 097„Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare”; – formular 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”; – formular 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate;…

  • 27 octombrie 2014 – termen limită pentru unele obligaţii fiscale

    Până pe 27 octombrie 2014, trebuie depuse la Fisc următoarele declaraţii fiscale: – Decontul special de taxa pe valoarea adăugată  pentru luna precedentă – Formular 301 (format electronic), care se va depune de către persoanele menţionate în  instrucţiunile de completare a formularului, pentru fiecare secţiune, în baza C.F. art. 56^3, alin. (2), OPANAF 30/2011; – Decontul special de taxa pe valoarea adăugată…

  • Obligații fiscale cu termen 15 iulie 2014

    Agenția Națională de Administrare Fiscală atenţionează contribuabilii ce obligații fiscale trebuie depuse până  pe 15 iulie 2014. Astfel se va depune: – Situatia eliberărilor pentru consum de ţigarete/ţigări şi ţigări de foi în luna … anul Declaraţie (anexa 31^1), care va fi depusă de antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi sau importatorii autorizaţi pentru produse din grupa tutunului prelucrat.…