Etichetă: pomicultură

  • 300 de milioane de euro către producătorii de fructe

      Firmele din piaţa pomiculturii vor avea la dispoziţie 300 mil. euro, apoximativ 4% din întreg bugetul din următorii şapte ani, pentru investiţii prin intermediul noului program de dezvoltare rurală pe bani europeni. Ministrul de agricultură, Daniel Constantin a anunțat că  „România va aplica un subprogram de fonduri europene pentru promicultură. Avem 170.000 de hectare, dar…

  • Fonduri pentru Programul de reconversie în pomicultură

    Secretarul de stat  al Ministerului Agriculturii, Daniel Botănoiu, a declarat că Noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 cuprinde fonduri totale de 260 de milioane de euro pentru Programul de reconversie în pomicultură, din care 40 de milioane de euro vor fi alocate pentru prelucrarea și comercializarea produselor obținute. Sub-programul de pomicultură, care va fi deschis doar după aprobarea PNDR…

  • Subprogram destinat pomiculturii

    Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, România va avea un subprogram destinat pomiculturii, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014 – 2020. Oficialul s-a pronunţat pentru finanţarea afacerilor din bazinele pomicole în sistem integrat, de la etapa de producţie, până la etapa de desfacere. Conferinţa „Sectorul pomicol din România – strategii şi mijloace de relansare…