Etichetă: POSCCE

  • Selectarea de proiecte strategice din IT&C pentru acordarea de asistență retroactivă prin POSCCE

    Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a început selectarea de proiecte strategice cu impact la nivel național sau regional, non-majore, din domeniul internet și telecomunicații, derulate de instituții sau autorități publice centrale, pentru acordarea de asistență retroactivă din Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE) 2007-2013. Potrivit unui comunicat inițiativa vizează creșterea gradului de absorbție în anul 2016 și…

  • Finanțări pentru cercetare în domeniul medical

    Fonduri în valoare  25 de milioane de euro din cadrul Programului Operational Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE) au fost alocate pentru finanțarea cercetării în domeniul medical, astfel încât medicii români să beneficieze de dotările necesare pentru a salva vieți omenești. Astfel Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică documentele necesare pentru iniţierea unei competiții în cadrul Programului…