Etichetă: proiect

  • Cioloş: Proiectul Legii salarizării va fi supus spre consultare publică

    Premierul Dacian Cioloș a declarat că proiectul Legii salarizării unitare va fi supus spre consultare publică. Finalizarea proiectului a fost anunțată în urmă cu câteva zile.  „Sper că săptămâna viitoare să fim în măsură să punem în dezbatere publică un prim proiect de lege a salarizării unitare. Vedem acum marjele de creştere a bugetului salarizării pe care îl…

  • Noi obligaţii de îndeplinit pentru firme

    Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, document adoptat în octombrie 2015 de Senat şi figurează pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, fiind propus pentru adoptare. În cazul în care proiectul de lege va fi aprobat de deputaţi, documentul va mai avea nevoie doar de semnătura…

  • Proiecte de infrastructură de apă şi apă uzată

    Ministerul Fondurilor Europene (MFE) informează că la nivelul Autorităţii de Management a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi al beneficiarilor sunt în pregătire 44 de proiecte de infrastructură de apă şi apă uzată, în valoare de circa 6 miliarde de euro. De asemenea, în conferinţa de presă din 28 martie, Ministerul Fondurilor Europene, în calitate…

  • Măsuri pentru finalizarea proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile

    În cadrul şedinţei din 23 martie, Guvernul a adoptat unele măsuri pentru a asigura finanţarea necesară administraţiei publice locale să finalizeze, până la 30 iunie 2016, 222 de proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013. Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptate, unităţile administrativ-teritoriale şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară pot…

  • MFE lansează public modulul pentru cererea de finanţare

    Din 28 martie Ministerul Fondurilor Europene (MFE) vrea să lanseze public modulul pentru cererea de finanţare în cadrul aplicaţiei pentru depunerea online a proiectelor europene. În perioada 8-18 martie, aplicaţia a fost testată de peste 1.000 de utilizatori. „Versiunea 1.0 Beta a MySMIS funcţionează din 1 martie 2016. Această versiune a fost în testare internă şi testare…

  • Proiect: Administrația Porturilor Dunării Fluviale își propune un profit brut de 1,43 milioane lei

    Conform proiectului de buget de venituri și cheltuieli, pentru anul 2016, Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale evaluează un profit brut de 1,43 milioane de lei, la venituri totale de 12,06 milioane de lei. Astfel, pentru acest an, cheltuielile totale prevăzute se ridică la 10,63 milioane de lei, din care 4,97 milioane de lei constituie cheltuielile cu personalul.…

  • Aprobarea proiectelor de normă emise în aplicarea Legii privind redresarea și rezoluția asigurătorilor

    Conform unui comunicat al instituţiei, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat 2 proiecte de normă emise în aplicarea Legii nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, ca urmare a comentariilor și observațiilor primite în urma procesului de dezbatere publică. Astfel, în cadrul şedinţei, s-a aprobat şi următoarele proiecte: – Regulamentul privind aplicarea principiilor de guvernanță corporativă…

  • Discuţie în Guvern pe legea salarizării unitare

    Ministrul Muncii, Ana Costea, a declarat că s-a elaborat proiectul legii salarizării unitare, dar încă se lucrează la el pentru a-l face sustenabil, ea exprimându-și speranța ca săptămâna aceasta să existe o discuţie în Guvern asupra legii. „Există un proiect, Guvernul şi-a achitat obligaţiile pe care şi le-a asumat prin memorandumurile din 13 ianuarie. Urmează să…

  • Proiect de modificare a HG privind instituirea unor scheme de ajutor de stat

    În data de 7 martie 2016, Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie. Ca urmare a analizei derulării sesiunii de înregistrare a cererilor de acord…

  • Guvernul susţine Legea dării în plată dar să nu se aplice programului Prima Casă

    Guvernul este de acord cu legea dării în plată, dar consideră că ar trebui să aibă un marcat caracter social, iar prevederile sale nu ar trebui să se aplice şi programului Prima Casă. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, susţine că introducerea distincţiei cu privire la consumator este doar un prim pas. Dan Suciu…