Etichetă: proiect

  • Proprietarii care arendează până la 2 hectare vor fi scutiţi de plata CASS

    Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care persoanele care deţin în proprietate o suprafaţă agricolă de până la 2 hectare şi reali­zează venituri din arendarea bunurilor agricole ar putea fi scutite de la plata contribuţiei la asigurări sociale de sănătate. Iniţiat de 13 parlamentari, majoritatea PSD, proiectul a fost votat cu 107 voturi „pentru”,…

  • Proiectul Codului fiscal va fi finalizat pe 18-20 martie

    Premierul Victor Ponta a anunţat că proiectul Codului fiscal va fi finalizat în cadrul Guvernului în jurul datei de 18-20 martie. „Mi-am anunţat colegii parlamentari, voi anunţa şi la grupurile parlamentare, despre faptul că în jurul datei de 18-20 vom finaliza în cadrul Guvernului proiectul de Cod fiscal şi va pleca spre Parlament – primă…

  • Moţiune simplă privind fondurile europene în guvernarea PSD

    Ludovic Orban, liderul deputaţilor PNL, a declarat că PNL a depus la Camera Deputaţilor o moţiune intitulată „Fondurile europene în guvernarea PSD – între Făt-Frumos şi Fata Morgana”. Moţiunea a fost semnată de 109 deputaţi ai PNL şi ai grupului Democrat şi Popular şi de mai mulţi deputaţi neafiliaţi. Un comunicat al grupului parlamentar al…

  • Aplicarea TVA de 9% la pachetele turistice

    Senatorii au adoptat,o ordonanţă a Guvernului prin care sunt clasificate structurile de primire turistică astfel încât să se aplice TVA de 9% şi la cazare şi serviciile accesorii acesteia atunci când sunt oferite sub forma unui pachet turistic. ”În lipsa unei modificări imediate a cadrului instituţional, statul român va pierde un număr considerabil de turişti…

  • Control la firmele suspectate că plătesc angajaţii la negru

    Începând cu luna februarie 2015, proiectul pilot vizând salariile subdeclarate a fost extins la nivel naţional. Astfel, un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală anunţă că au fost selectaţi pentru inspecţie fiscală contribuabili cu risc fiscal privind nedeclararea/subdeclararea veniturilor din salarii şi/sau de natura salarială, având ca obiectiv verificarea impozitului pe veniturile din salarii…

  • AOAR solicită ca grupurile de firme româneşti să poată achita impozitul pe afacerile consolidate

    Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România cere Guvernului României să includă în Codul Fiscal posibilitatea ca grupurile de firme cu acţionariat local să-şi poată consolida fiscal rezultatele şi să achită impozitul pe profit aferent rezultatului consolidării, la fel ca cele internaţionale. „AOAR solicită eliminarea din Codul Fiscal a discriminarii de tratament fiscal a grupurilor de firme cu acţionariat autohton,…

  • Parlamentari cu funcţii în firme, incompatibili doar dacă au activităţi conform ANAF

    Un grup de parlamentari a iniţiat un proiect de lege conform căruia calitatea de parlamentar este incompatibilă cu cea de preşedintele, vicepreşedinte, director, administrator, membru CA al societăţior comerciale doar în cazul în care acestea desfăşoară activităţi comerciale conform documentelor ANAF. În prezent, Legea 161/2003 prevede că funcţia de deputat sau senator este incompatibilă cu…

  • Scăderea preţurile la peşte cu 6-8%

    Scăderea TVA, propusă în proiectul noului Cod Fiscal, ar creşte piaţa fiscalizată cu 20 de milioane de euro şi ar determina o reducere a preţului peştelui cu 6-8%, potrivit Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie „Romfish”. „Pentru producţia din piscicultură, piaţa fiscalizată s-ar dubla după reducerea TVA. În 2014 s-au vândut circa 11.000 de tone…

  • CAS şi CASS impuse pentru toate persoanele fizice care realizează venituri

    Conform proiectului noului Cod Fiscal, contribuţiile de asigurări sociale şi cele de sănătate vor fi impuse la plată tuturor persoanelor fizice care realizează venituri, iar din 2017 cota de asigurări sociale va scădea atât la angajat cât şi la angajator. Din 2016, va fi eliminată deducerea contribuţiei de asigurări de sănătate (CASS) de la calculul…

  • Proiect: Băncile vor reduce cu cel puţin 10% dobânzile şi comisioanele

    Băncile vor face reduceri de costuri de cel puţin 10% privind dobânda şi comisioanele aplicate în cazul creditelor în valută pentru care cursul de schimb a înregistrat o variaţie de 20% sau mai mult şi vor face conversia creditelor la cursul BNR, potrivit unui proiect de lege elaborat de ANPC „În cazul reducerii costurilor, creditorul…