Etichetă: propuneri
-
Neclarităţi cu privire la modul de aplicare a impozitului pe construcţiile speciale
Preşedintele Consiliului Investitorilor Străini din România, Mihai Bogza, a declarat că introducerea impozitului pe construcţiile speciale prin Ordonanţa de Guvern, va crea distorsiuni majore în economie. Există încă numeroase neclarităţi în legătură cu aplicare acestui cod, deşi până la termenul final de declarare şi plată – 26 mai – au mai rămas doar câteva zile.…
-
Propuneri de finanţare a partidelor şi fundaţiilor UE
Noi propuneri de reformă a finanţării şi a statutului legal privind partidele politice europene şi fundaţiilor afiliate lor, pragul donaţiilor care pot fi făcute într-un an de un donator care a fost ridicat de la 12.000 euro la 18.000 euro, au fost propuse de Parlamentul European. Astfel noile reguli vin în clarificarea finanţele acestor entităţi dar și în întărirea caracterului…
-
Propuneri pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi relansarea creşterii economice
Reprezentanţii Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR) şi ai Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) s-au întâlnit, cu premierul Victor Ponta, vicepremierul Daniel Chiţoiu şi mai mulţi miniştri, şi au discutat şi înaintat un set de propuneri privind îmbunătăţirea mediului de afaceri şi relansarea creşterii economice. Preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu,…
-
Propuneri la noua lege a salarizării – majorări anuale, din 2014
Noua lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice pregătită de Guvern pentru 2014 şi anii următori, include ca salariile de bază pentru fiecare clasă de salarizare vor fi determinate ca valori nominale folosind un coeficient I în valoare de 800 lei, corespunzător salariului minim brut pe ţară de la 1 iulie, şi coeficienţii de…