Etichetă: scădere

  • Câştigul salarial mediu în luna iunie în scădere faţă de luna mai

    Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în luna iunie, câştigul salarial mediu a scăzut, faţă de luna mai, cu 5 lei (0,3%), la 1.606 lei net, cele mai mari câştiguri fiind înregistrate în extracţia petrolului şi a gazelor naturale (4.049 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante – 880 lei. În sectorul bugetar…

  • Proiecţia de inflaţie pentru acest an în scădere

    Eugen Sinca, analist şef, BCR şi vicepreşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari din România (AAFBR), a declarat că Banca Comercială Română (BCR) a modificat proiecţia de inflaţie pentru finalul acestui an la 3,3%. Producţia agricolă foarte bună din această vară a fost elementul principal în modificărea estimării de inflaţie pentru 2013. Pe de altă parte, reducerea TVA…

  • Numărul total al pensionarilor în scădere

    Conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, numărul total al pensionarilor era, la finele lunii martie 2013, de 5,258 milioane persoane, în scădere cu 92.550 persoane faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012 şi cu 28.960 persoane faţă de sfârşitul lunii decembrie 2012. Astfel, conform efectivului salariaţilor, de 4.360.500 persoane la…

  • Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul în scădere

    Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut în luna mai cu 2,7% faţă de luna precedentă, scăderea fiind atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate,…

  • Rezervele valutare ale României în scădere

    Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că în iunie 2013 rezervele valutare ale României au scăzut cu 384 milioane euro, până la 32,307 miliarde euro, faţă de 32,691 miliarde euro, la 31 mai. Intrările de valută au totalizat 662 milioane euro, şi pe de altă parte ieşirile au reprezentat 1,046 miliarde euro. Rezerva de aur s-a menţinut…

  • Investiţiile străine directe în scădere

    Banca Naţională a României (BNR) a anunţat o scădere a investiţiilor străine directe care au totalizat în primele patru luni 322 milioane de euro, cu o scădere de aproape 35% faţă de perioada similară a anului trecut, când a fost raportat un nivel de 494 milioane de euro. Creditele intragrup au însumat în perioada analizată 191 milioane euro, iar participaţiile la…

  • În ianuarie rata şomajului a fost de 5,82%

    Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), rata şomajului înregistrată la sfârşitul lunii ianuarie 2013, la nivel naţional, a fost de 5,82%, mai mare cu 0,23 puncte procentuale decât cea din luna decembrie a anului 2012. În evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, numărul total al şomerilor înregistraţi la finele lunii ianuarie a fost de…

  • Deficit de 4,24 mld. euro a contului curent în primele 11 luni

    După primele 11 luni din anul trecut, contul curent al balanţei de plăţi s-a închis cu un deficit de 4,24 miliarde euro, cu 19% mai jos faţă de nivelul consemnat în perioada similară din 2011, chiar dacă soldul negativ al balanţei bunurilor s-a adâncit uşor de la 6,52 mld. euro la 6,58 mld. euro. Conform datelor…