Etichetă: strategie
-
ANT trebuie restructurată, așezată pe principii de management și strategice
Președintele Autorității Naționale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea a afirmat că conducerea Autorității Naționale pentru Turism va lucra direct cu ministrul de resort pe toate problemele industriei, în condițiile în care se vrea ca instituția să fie restructurată și așezată pe principii de management și strategice. „Am discutat cu ministrul Economiei, Costin Borc, și i-am prezentat o…
-
Finalizarea strategiei energetice ar avea impact pozitiv în atragerea investițiilor străine
În cadrul unei întrevederi cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu, ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a afirmat că firmele americane care ar putea investi în România au nevoie de predictibilitate pentru proiectele din energie, iar finisarea cât mai rapidă a strategiei energetice ar avea un impact pozitiv asupra atragerii investițiilor străine, în general. Astfel, cei doi…
-
Strategia de ţară BERD 2015-2018
Cel mai mare investitor instituţional al României, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), precizează că va încerca să menţină sau chiar să mărească uşor investiţiile derulate pe plan local în perioada 2015-2018, interval de timp în care banca va pune în aplicare strategia de ţară care a fost aprobată de Consiliul de Administraţiei al instituţiei. „Implementarea…
-
Investițiile BERD, importante pentru dezvoltarea României
Potrivit declaraţiilor ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, investițiile Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) rămân extrem de importante pentru dezvoltarea României, iar adoptarea Strategiei de țară în Consiliul de Administrație al BERD va facilita noi investiții. „Faptul că în data de 30 septembrie a.c. este programată adoptarea Strategiei de țară pentru România în Consiliul…
-
Bogdan Badea: Sectorul energetic are nevoie noi investiţii
Bogdan Badea, secretar de stat în Ministerul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, a declarat că sectorul energetic românesc trăieşte în proporţie covârşitoare din investiţiile realizate înainte de 1990 şi are nevoie disperată de proiecte noi. Într-o conferinţă, acesta a vorbit şi despre competiţia existentă în piaţa de producţie a energiei electrice, dar şi în cea…
-
Guvernul a aprobat Strategia Naţională pentru Competitivitate 2015-2020
Guvernul României a aprobat Strategia Naţională pentru Competitivitate 2015-2020, document elaborat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului în urma consultărilor cu mediul privat şi cu ministerele de linie, strategie ce are în vedere corelarea intervenţiilor dedicate competitivităţii, având în vedere domeniile naţionale de excelenţă. Obiectivele principale ale Strategiei Naţionale pentru Competitivitate 2015-2020 sunt: – reducerea…
-
Strategia Naţională privind Agenda Digitală pentru România-2020 a fost aprobată de Guvern
La 7 aprilie Guvernul a aprobat Strategia Naţională privind Agenda Digitală pentru România-2020, care prevede că cel puţin 35% dintre persoane vor utiliza, în 2020, sistemele de e-Guvernare, minimum 60% dintre acestea vor folosi cu regularitate internetul şi 30% vor efectua achiziţii online. Programul legislativ defineşte patru domenii de acţiune, respectiv e-Guvernare, Interoperabilitate, Securitate Cibernetică,…
-
Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020
În şedinţa Guvernului din 21 octombrie a fost aprobată Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020 (SN CDI 2020), elaborată de Ministerul Educaţiei. Prin SN CDI 2020 se urmăreşte alocarea a 2% din PIB pentru domeniile de cercetare, dezvoltare şi inovare. Astfel, domeniile de specializare susţinute prin SN CDI 2020 sunt următoarele: bioeconomia; tehnologia…
-
Guvernul vrea să reducă TVA la mai multe alimente
În urmă cu an, Executivul a diminuat TVA la produsele de panificaţie la 9%. În prezent, Guvernul analizează aplicarea cotei reduse şi la alte alimente. În strategia fiscal-bugetară a statului pentru perioada 2014-2016 se precizează că va avea loc reducerea treptată a TVA pe măsura îmbunătăţirii colectării veniturilor bugetare. La momentul actual, România are a…